Cereti...

Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele şi vă trimite o ploaie îmbelşugată pentru toată verdeaţa de pe câmp’’ (Zabaria 10:1)

Asta-i tot? Aceasta aşteaptă Dumnezeu de la aleşii Săi – să cerem doar ploaie? Dar ce este aşa de complicat în asta? Într-adevăr, nimic. Doar că a cere în­seamnă, evident, mai mult decât a articula cuvintele. Orice soţie sau soţ ştie că un„te iubesc” rostit din vârful buzelor rămâne neacoperit dacă nu este susţinut şi de un „te iubesc” faptic, în viaţa de zi cu zi.

Meditează împreună cu mine la această invitaţie: „Cea mai mare şi mai urgen­tă dintre toate nevoile noastre este renaşterea adevăratei evlavii printre noi. Căutarea acestei redeşteptări ar trebui să fie lucrarea noastră cea dintâi. Este necesar un efort stăruitor pentru a obţine binecuvântarea Domnului, nu pentru că Dumnezeu nu este dornic să îşi reverse binecuvântarea asupra noastră, ci pentru că noi nu suntem pre­gătiţi să o primim. Tatăl nostru ceresc doreşte mult mai mult să le dea Duhul Său Sfânt celor care îl cer, decât doresc părinţii pământeşti să le ofere daruri bune copiilor lor. Totuşi lucrarea noastră este aceea de a îndeplini condiţiile prin care Dumnezeu a făgăduit să ne acorde binecuvântarea Sa – (1) mărturisirea păcatelor, (2) umilinţă, (3) pocăinţă şi (4) rugăciune stăruitoare. O redeşteptare spirituală este de aşteptat numai ca răspuns la rugăciune” (Solii alese, cartea 1, p, 121). Toţi ne descurcăm să împlinim condiţia numărul 4, dar ce putem spune despre primele trei?

Aceasta îmi aduce aminte de o fetiţă căreia mama ei i-a spus să nu se joace cu vaza cea scumpă din sufragerie. însă, după o vreme, mama a prins-o pe copilă cu mâna vârâtă în vasul vechi de porţelan. Fetiţa nu-şi mai putea scoate mâna din vază. Mama a încercat să-i ungă încheietura mâinii întâi cu vaselină, apoi cu ulei alimentar, dar fără succes. Des­curajată, a sunat la pompieri. Dar nici măcar soluţia de petrol nu a putut descătuşa mâ­nuţa fetei. Să spargă vaza? Şeful echipei de pompieri s-a gândit puţin, apoi a întrebat-o pe fetiţă ce ţinea în mână. „Un ban”, a răspuns ea cu inocenţă. „Dacă îi dai drumul, îţi vei putea scoate mâna imediat.” Aşa a făcut şi aşa s-a întâmplat.

Care sunt lucrurile de care ne prindem şi care stau între inima noastră şi Dum­nezeu? Un obicei, un bun material, o relaţie, un ban sau doi? „Mărturisirea, smerenia şi pocăinţa” nu sunt o veste proastă printre condiţiile pe care le avem de îndeplinit acestea înseamnă actul prin care noi dăm drumul piedicilor care sunt aşezate între noi şi Dumnezeu, Fetiţa se rugase să i se scoată mâna din vază, însă numai după ce a dat drumul lucrului din mână rugămintea ei şi-a găsit răspunsul aşteptat. Îţi doreşti o redeşteptare? Atunci să-L ajutăm pe Isus să răspundă rugăciunii noastre.

...