Gindul diminetii:Linisteste-te acum!

upă o zi si seară în care sufletul meu tînjea după liniste si odihnă cauzate de un rău al inimii, dimineata mi-a fost mai greu să unesc gîndurile cu împreuna simtire.Purtată pe valul muzicii ce îmi transmitea mesajul de care aveam mare nevoie:LINISTESTE-TE ACUM!

...am putut să pătrund cu usurintă pe firul telefonului dintre mine si cer, cerînd ,implorînd si rugînd:

Doamne,

astăzi îti multumesc pentru usurinta cu care accept toate lucrurile în viata mea exact asa cum sunt,fără să mă răzvrătesc si fără să fiu dezamăgită.Multumesc pentru fiecare experientă a vietii mele, deoarece ea reprezintă pentru mine o nouă oportunitate să mă eliberez de diferite atasamente, convingeri eronate si temeri adunate de-a lungul timpului.Fiecare moment este perfect exact asa cum este si îmi aduc în cale tocmai lectia pe care am nevoie să o văd si o înteleg în acest moment.

Multumesc pentru deschiderea si seninătatea cu care primesc totul astăzi în viata mea.Ce eliberare deplină are loc acum în viata mea!

Multumesc pentru că pot simti ceea ce simt acuma!

AMIN!

Gîndurile mele au început să ia avînt precum baloanelor colorate pe care le dai drumul si ele o iau razna după cum bate vîntul.Au revenit în minte cuvintele prietenelor mele pe care mi le repeta atunci cînd mă îngrijoram si mă frămîntam pentru viitor sau mă chinuia trecutul,cuvinte rostite care mă îndemnau mereu să rămîn doar cu prezentul:

Oriunde ai fi, fii cu totul acolo!

Viata mea a fost goană cu sufletul la gură,îngrijorarea mi-a mînat gîndurile în viitor, regretul mi te-a împins în trecut.Prezentul ma speriat cerîndu-mi cel mai greu lucru, să accept, să mă deschid si să primesc asa cum îmi este scris.

Prin fereastra mare din fata mea privesc, iar muzica mă duce mai sus...

Unda de lumină joacă pe alocuri, ciocnindu-se de cîte un nor de parcă l-ar invita la un vals de trezire între noapte si lumină

Galbenul se mistuie scîntîietor în indigo,...albastru e ceea ce ne dă viată în aurola tuturor culorilor...

E ca si cum asi tine ceva de mînă!!! vad!! simt... si se preschimbă într-o  altă  lumină violacee,aceasta este darul suprem,timpul si prezentul ce te leagă să te rupi de lumea de jos si să ceri să urci mai sus.  Ca si cum ti-ar cere acel petic de culoare să privesti în adîncul ei,să zîmbesti si să te bucuri de prezentul ce e acolo.

Timpul e esential findcă tine de esenta lui D-zeu,EU SUNT.

Iată ce trebuie să sfintesc, să pun deoparte: TIMP! Astfel clipa se transformă într-o cupolă de har, într-o zidire sfîntă, un loc unde să locuiască D-zeu - aceste multumiri fac din clipa prezentă un templu ´(Geneza28:16) Acel templu e chiar sfintit în fata mea, la masa si geamul care mi-l petrec zi de zi diminetile în convorbirile cu Tatăl meu, chemîndu-L să fie prezent în casa si inima mea.La fel ca Iacov o voi numi ˇcasa lui D-zeuˇ(Geneza 28:18-22) sfera cristalină multicoloră a unui curcubeu ce străluceste în lumina ferestrei mele.

Încă pierdută si ruptă de acest spatiu, aud ceasul, aud timpul si-l recunosc drept ceea ce este: un lucru bun si sfînt.Timpul e cel care ne învată si ne ajută să descernem bunul de rău, prezentul de trecut.

Timpul a fost primul lucru sfintit de D-zeu înaintea tuturor celorlalte (Geneza2:3)

Pentru-că ziua de vineri e pe sfirsite, multumesc lui D-zeu pentru timp... si D-zeu Însusi va sfinti timpul acela intrînd cu propria Lui prezentă.În bratele Lui timpul îsi uită fuga, stresul, îngrijorările, frămîntările si stau linistită, e singurul loc unde pot să-L iubesc pe D-zeu, e locul numit aici, aici în prezent si nu în trecut.

Am timp pentru D-zeu...am timp si azi să-i multumesc si să-i ofer atentia.

...si încep a scrie multumirea:

1.pentru razele colorate

2.pentru păsările cerului

3.penru mici nori care azi m-au învătat că sunt nevoie de ei pentru a da ploaie sufletului meu sprea fi curătat.

3.pentru înviorare

4.pentru timpul prezent

5.pentru o noua schimbare

E incredibil!!!!încetinesc timpul gîndurilor negre cu un prezent care poate să scoată atîta bucurie ascunsă într-o singură secundă.

Cu toate că timpul încearcă să mă fugărească, bucătaria stă împrăstiată,casa dezordonată, eu totusi stau linistită cu gîndurile mele, ca un ceas care bate si eu îl ascult ca pe un cîntec lent.

Încep să mă schimb, dar nu de haine ci de un schimb al trecutului fără alergare, îmgrijorare, fără gînduri la ce gîndesc cei din jurul meu pur si simplu la o nepăsare dar...la o păsare în prezentul lui D-zeu.

Azi mi sa vorbit mult despre ˇmultumireˇ

Aici! Din nou! si cînd mă gîndesc că toată viata mea am trecut cu vederea.Nu am stat niciodată să mă gîndesc la aceste două cuvinte, cuvinte punte dintre neîndestulător si destul.

Acum cert timpul si pun timpul în loc pentru ai multumi.Multumirea creează timp,... dai multumiri,iei timp - multumesti, încetinesti cu atentia ta timpul si în cosul tău, putinul timp pe care-l ai se înmulteste si se face mai mult decît destul.

Adevărata problemă a vietii nu e nicidecum lipsa de timp.

Adevărata problemă a vietii - a vietii mele e lipsa de multumire

- să multumesc pentru o singură pîine care este îndestul pentru o zi, să multumesc pentru problema despartirii pe care eu acum nu o înteleg, dar care poate fi o liniste pentru fiecare.

Sunt o mamă obosită ca toate mamele,...dar cînd sufletul meu măreste si timpul meu se măreste.

Ai multumi lui D-zeu pentru clipa de fată înmulteste clipele...sunt plină de recunostintă,deci am timp din plin.

Mă plec,... lumina se strecoară sub usa întredeschisă, în îmbrătisarea Lui EU SUNT multumită,mă cheamă la EL pentru ca putinul timp să fie înmultit.

Multumesc Doamne! multumesc...

...gindurile mele vor continua

Gindul zilei: D-zeu ti-a dat timp!

Gindul meu de azi il incep cu aceste rinduri :

D-zeu ti-a dat timp!!!!!!

 

upă o îngrămădeală de problem

e,frămîntări,zbucium totu în jurul meu cere timp ....

Acest timp pe care nu-l poti cumpăra oricît m-asi zbate,timpul e acela care îsi face culcus în vietile noastre.Unii cer timp pentru a iubi,altii timp pentru a cumpăra...

Se spune că timpul înseamnă bani,dar nu e adevărat.Timpul înseamnă viată!

Si dacă vreau să am o viată îmbelsugată trebuie să-mi fac rost de timp din belsug.Si-atunci doua minute din timpul meu întrebîndu-mă:

-Stii cine esti tu?

Esti cea în viata căreia aglomeratia lasă prea putin loc pentru izvorul vietii! Fata acea tristă,inima cea ruptă, ochii cei înlăcrimati...e a mea.

D-zeu ti-a dat timp!!!!!

Ti-a dat timp pentru EL,pentru a simti, al atinge, pentru ai vorbi si Al asculta.

Si cine are timp pentru D-zeu? Tu? Eu?

Nu am avut timp - de fapt nici nu am căutat acel timp.Oare nu avem o existentă eternă în Hristos? Nu au crestinii tot timpul din lume,din vesnicie - viată vesnică?

Dacă Eu, Tu rămînem fără timp, nu e ca si cum ne-am pierde propria existentă?

Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, stînge la comori si nu stie cine le va lua (Psalmul 39:6) 

Asa a fost viata mea, o alergare pentru altii, o nesemnificatie a lucrurilor mărunte, a persoanelor care nu au lucrat în favoarea cresterii spirituale.

Graba ne răneste! ...si poate că durerea e lucrul care ne împinge să continuăm, poate că toată alergarea noastră haotică, aparent către o tintă, e de fapt o fugă - fuga de durere care ne urmăreste. Cu cît alergi mai mult, cu atît ti se măreste rana si cu atît mai mult sînge pierzi.

Graba lasă întotdeauna sufletul gol!

Strigătul micutului mă trezeste si încep din nou să-mi urmez cursul treburilor gospodăresti dar... parcă totusi pierdută în două emisfere, a lumii de aici si a lumii de dincolo de cerul senin ce tot îmi soptea grăbit si tensionat:

-Hai mami afară! te rog... te iubesc, hai afară.

Cu o mînă în lucruri si cu cealaltă trasă de micut în a întîmpina soarele,a albinelor ce zumzăie grăbite din floare în floare, oricare i-ar fi viteza timpului el nu si-o va schimba, si e imposibil să alergi mai repede ca el. Nu reusesc decît să-l zoresc si să mă zoresc si pe mine ducînd la îndeplinire dorintele micutului.

Pentru-ca timpul mi-a fost dusman de-o viată îi spun în soaptă lui D-zeu:

-Nu vreau de fapt mai mult timp, nu vreau decît să am timp destul.

Destul cît să respir adînc, să rîd îndelung.să-ti dau Tie slavă, să gust odihna adîncă, să cînt de bucurie - destul timp într-o zi cît să nu simt disperare, frică, nemultumire - timp pentru ati multumi si a adăuga încă cinci lucruri la cele o mie de daruri de multumire ale acestei zile

 Multumesc:

1. pentru o nouă zi

2.pentru soare

3.pentru timp

4.pentru linistea sufletească

5.pentru că mi-ai vorbit Isaia55:8

 Azi micutul ma învătat să îmi fac timp, să iau haina din cuier si să ies sub cerul liber, minunîndu-mă de lumina ce îmi mîngîia fata ce nu a mai fost mîngîiată de mult timp de o persoană, de o vorbă caldă, duioasă...dar am înteles că acel timp îmi poate fi prieten si de mare ajutor.Oferindu-mi ceea ce tînjea sufletul meu mîngîierea razelor, caldura soarelui si binecuvîntarea zilei.

Vreau doar să am destul timp cît să nu las să treacă pe lîngă mine singura viată pe care o am...

...va continua gindurile mele

Primul pas...

oate  că în primii ani viata mea sa deschis încet,ca niste mîini care se deschid ca să primească darurile lui D-zeu,o dorintă să lupte pentru viată si în viată- 

cît de mult îmi doresc întra-devăr să trăiesc cu adevărat 

Nu o cale de mijloc ai  anilor trăiti în amorteală,în izolare lăsînd gîndurile să hoinărească prin valurile neîncrederii care nu se mai trezesc si nu mai pot simti viata din plin.

E iarăsi dimineată - golită de oboseala unei nopti, lumina îmi pătrunde prin pleoapa abia între-deschisă soptindu-mi prin glasuri de păsărele o pace ce îmi inundă sufletul în răcoarea diminetii.

Trezită la realitate privirea se atinteste pe masa de lucru unde îmi sunt răvăsite schitele,desenele si scrierile mele iar în mijlocul lor  se afla cartea ce îmi dă binecuvîntarea în fiecare diminetă ˇBIBLIA ˇ

 Deschid si citesc:

Aduti aminte de făgăduinta dată robului Tău,în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea! Aceasta este  mîngîierea mea în necazul meu: că fagăduinta Ta îmi dă iarăsi viată.

Psalmul119:49,50

Atunci privirea îmi rătăceste dincolo de geam,la soarele care sclipeste la adierea vîntului ce loveste crengile copacilor, de parcă ar dori să pună în dans micutele flori de cires care cad ca o ploaie de sclipiri ce se risipesc pe pămîntul umed si gata înverzit.Totu în jur e viată,plin de culoare, de parfum...de sperantă!

Are si viata mirajele ei.

Mă ridic încrezătoare păsind cu tălpile goale în mreaja unei povesti.De mînă sunt dusă de vîntul ce mă gîdilă la ureche,ochii sunt vrăjiti de genele care se agată de cerul senin în adierea unei păsări care îmi sopteste că primăvara e aici, aproape de inima mea.

E chiar in fereastra geamului meu ce cu o zi înainte o împodobisem cu micutul meu.Am luat stropitoarea lui micută si am picurat stropi de viată din tolba lui D-zeu. Le-am privit pe cele două sclipiri de flori si am început să zîmbesc.Gîndul ma dus la ziua în care le-am plantat si le-am dat cite un nume: albatrelul Georgel & Canduta rozalica...reusind din nou să mă despart de lume si sa intru în lumea basmelor vorbind cu ele.

 Trăiam ca într-un basm fermecat si asta mi-a dat puterea recunostintei în acea zi! Incercînd să ordonez masa ochii mi sa atinti spre o mică cărticică care era deschisă si citesc:

 ...Cînd îti e sete,...bei ; nu citesti cărti despre apă.Dacă ne stingem de sete, prea putin ne folosesc cărtile despre apă; singurul mod în care ne putem răcori gura uscată e să închidem cartea, să ne scufundăm palma în apă si să bem.

Asa si florile mele din geam albăstrica si rozalica, ele au nevoie în permanentă de apă, de iubire, gingăsie, de vorbele mele dulci pentru a creste mari, frumoase, fericite - eu si D-zeu e acela care le oferă apă spre a bea.

Dacă le e sete trebuie să bea!

Atunci mi-am dat seama că trebuie să fac ceva.În clipa aceea m-am asezat la masă si am început să scriu o listă,...asta dădea dovadă că deja luasem prima înghititura de apă, dar încă nu stiam că deja începuse prima mea transformare,..sau că schimbarea mea ar fi atît de transparentă pentru cei din jurul meu, a florilor mele.

Această transformare, provocare a dragostei a început într-o zi senină din luna martie, chiar de ziua mea, cînd soarele iesise din ascunzisul ei, alungînd frigul si aducînd cu ea puritatea ghiocelului ce se făcea văzut prin omătul ce dă topire si apă solului gata pentru trezirea tuturor gînganiilor si a florilor de primăvară. 

E anotimpul în care am gustat amărăciunea, singurătatea, respingerea...dar care au luat locul puterii de a lupta punînd în aplicare începutul anotimpului listelor de multumire si binecuvîntare.

Oriunde păsesc sunt stivuite proiecte cu desene,materiale didactice pentru copii, cu lucru de mînă, cu scrieri si dorinte ce doresc să le duc la bun sfîrsit.Cu un plan cules de pe net să scriu o listă cu O MIE DE LUCRURI care îmi plac, O MIE DE BINECUVÎNTARI,O MIE DE DARURI...

Totu de aici a pornit....a început modelarea, zborul si vindecarea rănilor.Uneori nu stii că ai intrat pe usă decît după ce esti deja înăuntru.

Printez materialul si incep a scrie:

Lista de daruri- nu pe cele care mi le doresc, ci daruri pe care le-am primit deja:

 1. soarele diminetii ce pătrunde fără să fie întrebat în camera mea

2.pentru copii mei cei scumpi

3.pentru de a scrie în rime

4.pentru inima bună gata să ajute cu o vorba chiar si pe dusman

5.mîinilor pricepute

 Si încep a zîmbi - nu-mi vine să cred că am alungat lacrimile neîncrederii si pot zîmbi încrezătoare indiferent ce îmi aduce ziua de mîine.Pînă la urmă sunt doar niste  lucruri mărunte obisnuite a fiecărei zile si totusi ele seamănă perfect cu niste daruri, pe care mi le face chiar EL... si cind scriu parcă asi despacheta iubirea pe care mi-a fost dată în dar de la nastere si pînă acum.

În prima zi am multumit:

.pentru iubire

.pentru iertare

.pentru încredere

.pentru sperantă

.pentru nădejde

..........

Cu venirea serii , cînd toti sunt scufundati în somn, doar eu vîntul si picurii de ploaie mai fac gălăgie...revin în rugaciune si trec mîna peste hîrtie revizuiesc în miniatură albumul vietii de zi  si simt pace...fericire...liniste

Încă o zi am luptat,încă o zi am multumit ca un rîu din care mă scald si beau înversunată din harul ce creste si mă duce...

....va urma gîndurile mele

                               

  

Lasa culorile curcubeului sa iti reaminteasca ca esti speciala

îndva, cu mult timp în urmă o fetită sa născut...

Cînd ochii ei a luat contact cu lumina a pătruns culorile curcubeului - si de atunci an de an ochii ei se coloreaza în infinitul fericirii, a bucuriei, a iubirii.

An de an sclipirile din ochisorii ei caută printre nori părtile din curcubeu...

Asa că,...sa gîndit să plece an de an într-o călătorie căutînd si ansamblînd ca pe un puzzle culorile de care avea mare nevoie în perelinajul vietii.

In drum a zărit VERDELE 

-Cît de minunată e această culoare! Cît privesti cu ochii e numai o sclipire. 

Atunci doamna Verde îi spune:

-Priveste la iarbă, la frunze si copaci, eu sînt culoarea vietii si a sperantei, mă găsesti peste tot.

Asa că fata a fost nevoită să ceară permisiunea doamnei Verde să ia o bucată din culoarea ei.

-Doamna Verde pe îndată ia răspuns:

Dar înainte de ati da din rochia mea verde ,răspunde-mi la întrebare, la ce îti foloseste?

-Stii cînd m-am născut, în ochii mei lumina a pătruns, era multicoloră, asemenea unui curcubeu....si cum anii au trecut, eu l-am pierdut.Asa că am plecat să caut culorile pentru ami forma cununa curcubeului peste viata mea.

Asa că, frumoasa doamnă Verde ia dat bucuroasă un petic din rochia ei.Fetita ia multumit si a plecat bucuroasă mai departe strîngînd cu putere în poala ei peticul verde pentru a nu-l pierde.

Bucuria ei fiind atît de mare,nu a observat că deja se pierduse într-un alt piesaj...în stînga si dreapta ei era numai ALBASTRU -albastrul mării,iar deasupra albastrul cerului.

Politicoasă salută doamna Albăstrea, cît de minunată esti! ochii mei mă zăresc ca într-o oglindă, atît de fermecată este această culoare.Atunci pe loc o întrerupe  din gîndurile ei doamna Albăstrea si exclamă:

-Gîndeste-te la cer si la mare.Apa stă la baza vietii si fără mine nu ar exista cerul albastru.Fără mine nu ar exista nimic! Eu dau viată tuturor culorilor.

Fata nu a stat mult pe gînduri si fără să întrebe îsi pleacă poala pentru a pune în ea cu repeziceală un petic din culoarea doamnei Albăstrea.

-Ei, ei dar nu asa! mai înainte de toate vreau să stiu la ce îti trebuie din peticul meu?

-Fetita rusinată începe să-i povestească cu lacrimi în ochi la ce îi trebuia această minunată culoare.

Doamna Albăstrea dă din cap bucuroasă ca semn de învoire urîndui mult noroc în căutarea celorlalte surori ale sale.Dar înainte de asi lua la revedere Doamna Albăstrea o îndrumă la sora ei geamănă, doamna Gălbioara care nu e departe de ea, doar la o aruncătură....

Priveste în zare si vei vedea o mare lumină, acolo locuieste ea.

Bucuroasă fetita îi multumeste si pleacă în grabă să întîmpine pe cea mai luminoasă culoare GALBENUL.

-Bună ziua doamnă Gălbioară! asi vrea să culeg din mantia ta strălucitoare un petic de culoare.Bucuroasă doamna Gălbiora ,rîse si cade cu învoire să rupă un petic de strălucire povestindu-i vraja culorii ei.

Eu sunt luminoasă si caldă, oricine priveste o narcisă sau la o floarea soarelui zîmbeste.Soarele, luna si stelele sunt galbene, frumusetea mea este atît de evidentă încît oricine mă vede rămîne uimit.....

Nu apucase să termine lauda că se auzi-se o altă voce.Era doamna Portocaliu care era vecină cu ea.

-Eu sunt culoarea PORTOCALIU a mîncărurilor sănătoase ce dau putere.Morcovul,portocala si dovleacul au vitamine.Si-atunci cînd portocaliul umple cerul,la răsărit sau la apus, frumusetea mea este atît de evidentă încît toti cei ce mă  văd se opresc si mă privesc cu admiratie si uimire.

Fetita zîmbi...si pentru-că drumul vietii ei era atît de spinos si obositor îi ceruse să se înfrupteze din belsugul doamnei Portocaliu.

Bucuroasă doamna Portocaliu o asezase la masă oferindui  vitaminele de care avea nevoie ca întărire spre asi urma drumul cu putere.

La plecare îi pusese în poala ei din belsugu peticul portocaliu ,îndrumînd-o la surorile ei, doamna Rosu si doamna Violet.

Fetita bucuroasă ca semn de multumire îi sărută obrazul doamnei Portocaliu si fugi în grabă pentru-ca deja era tîrziu....

Dar stia că oricît de tîrziu era ,în poala ei era peticul Galben care îi lumina drumul.

În drumul ei, viata ajunse-se la o ramificatie.Zilele treceau,ea crestea si mai mare purtînd în poala ei peticile de culori strînse --- privindu-le si admirîndu-le ochii ei începe să prindă culoarea ochilor de cînd era mică, simtea că nu ma e mult si culorile vor fi unite.

Pe loc era trezită de o vorba:

-Bună draga mea fetită! ce cauti la mine în poenită?

Rusinată îsi pleacă capul: sunt într-o mare călătorie, caut culorile pierdute de care am mare nevoie de ele în viată mea

Pe loc doamna Rosu îi răspunde: eu sunt conducătorul întregii vieti.Sîngele este rosu si sîngele înseamnă viată. Eu sunt culoarea pasiunii si a iubirii.

VIOLETUL pe loc se ridică în picioare si vorbi:

-Eu sunt culoarea imperială a regilor.Oamenii puternici întotdeauna m-au ales pe mine, deoarece eu sunt culoarea puterii si a întelepciunii.

Nu bine apucă să-si sfirsească fraza doamna Violet o voce joasă si timidă îsi luase cuvîntul:

-Eu sunt doamna INDIGO.- stiu cu greu mă observati pe mine,însă desi sunt tăcută, fără mine nu ati fi nimic. Aveti nevoie de mine pentru echilibru si contrast...si pentru linistea interioară.

Cearta si importanta culorilor le fusese răpită de un fulger puternic ce lumina cerul care trecea pe acolo si le auzise cum se certa

Începuse să tune si să plouă cu găleata.

Fetita care de fapt nu mai era o fetită mică ci o doamnă,mamă,femeie...stătea la capăt de drum în ploaia binecuvîntarii privind si ascultînd ce sopteste ploaia tinerelor doamnelor culori.

VOI CULORILOR SUNTETI ATĂT DE NESĂBUITE. VA CERTATI SI VĂ LAUDATI CARE ESTE CEA MAI BUNĂ, FIECARE ÎNCERCÎND SĂ FIE DEASUPRA CELORLALTE.nU ÎNTELEGETI CĂ FIECARE ÎN PARTE ATI FOST FĂCUTE CU UN SCOP SPECIAL, FIECARE ESTE UNICĂ SI DIFERITĂ.

Luati-vă de mîini voi cele trei doamne culori  ROSU VIOLET si INDIGO! Si din poala ta fetita dă drumul culorilor si urmati-mă!

Fata a dat drumul peticilor de culori.Si făcînd ce le spune ploaia, culorile se apropiară si se luase de mîini.

De acum în colo zise ploaia:

cînd plouă, fiecare dintre voi se va întinde de-a lungul Cerului într-un superb semicerc colorat.

CURCUBEUL va fi un semn al păcii si al sperantei!

Pe loc fata si-a regăsit in ochii ei culorile în lumina curcubeului!!!!!

zi într-o zi specială cînd îngerii îi dau tîrcoale...îi sopteste că atunci cînd ploaia curătă pămîntul să cauti curcubeul pe întinsul cerului.Acolo e îngerul tău care te priveste si îti doreste să fii fericită si îndeplinită.

Doreste ca lacrimile să-ti fie înlocuite cu un zîmbet, durerea cu infinita iubire ce se află în mijlocul tău(fam. ta )

Si tot azi îti mai transmite că, atunci cînd apare curcubeul sa vă tineti de mînă si să priviti sus si ea vă va sopti prin triluri îngeresti că fiecare dintre voi sunteti speciali în inimioara ei.

Închei aceasta minunată călătorie care îti apartine dragă si scumpă prietenă cu un sincer si frumos

LA MULTI ANI!

...si un mic cadou ce nu poate fi altul decît acest mesaj de la îngerasul vostru.

Lasa culorile curcubeului să pătrundă în inimioara ta....pentru-că acolo unde sunt ele sunt si eu,al tău ingeras care va astepta cu nerbdare ziua cea mare a revederii

ps: am încercat să readuc pe fundalul vietii povestea ta, dorinta si lupta pe care nu am stiut-o ...dar pe care mi-ai facut-o cunoscută chiar acum cind rindurile deja erau scrise....te pup si doresc ca Domnu sa-ti de-a putere, intelepciune,iubire si multa,multa binecuvintare

LA MULTI ANI!!!!

...Amy

Pictorul imi picteaza sufletul

Lumea ar fi mult mai frumoasa poate daca fiecare ar fi pictat asa cum este de fapt. Sau poate lumea ar fi mult mai pestrita, mai colorata. Ma gandesc uneori...daca am fi pictati in fiecare moment in functie de ce simtim..eu ce culoare as avea mai mereu? De exemplu daca atunci cand as iubi as fi pictata intr-un rosu aprins..

Sa revenim la culoarea rosie, minunata in care as fi pictata. Offf cat de mult ne dorim sa fim rosii, cu totii ne dorim asta.Iar cand ajungem pe punctul de a obtine acea culoare ce facem? Unii o iau in brate si ii multumesc pictorului, acesti fiind cei normali, norocosii. Dar altii, printre care cred ca ma numar si eu, altii imediat ce vad ca rozul incepe sa prinda viata, caci sa banuim ca suntem pictati in roz atunci cand ii iubim pe oameni, cand traim multumiti, cand suntem indragostiti de viata, si deci altii fug. Altii zic ca nu merita acea minunata culoare si se baga repejor sub dus, rece, fierbinte, nu mai conteaza, unul care sa dea roade in a scoate rosul. Recurgem chiar si la a ne picta singuri in alta culoare, numai ca lumea sa nu vada ca ne "inrosim", pentru ca ne e frica. Ce-o sa zica lumea? Dar nu neaparat aceasta frica, ci ..."si eu ce fac acum? Am ajuns sa fiu rosie, next what?" Ne purtam ca niste adulti, fugim de fericire, copii nu fac asta, dar noi de ce da? 

Pe mine acum pictorul vrea sa ma faca rosie. Simt asta. Ma uit in fiecare dimineata in oglinda si vad cum prind culoarea dorita si visata de atata timp, si primul lucru pe care instinctul mi-l dicteaza...e sa fug repejor acasa...sa ma bag sub dus. DAr nu fac asta. Nu de aceasta data. Acum vreau sa-mi asum responsabilitatea de a-mi fi ales un pictor cu niste idei iesite din comun, iar daca el e de parere ca trebuie sa fiu rosie...e ok. Si eu vreau sa fiu. Sper doar sa nu se razgandeasca prea curand, imi sta bine rosie iar lumea din jur ma vede altfel. Vreau sa ma pictezi asa cum sunt. :) Tu cum esti? Esti si tu spre rosu? 

...aceasi