*PASAREA INDIANA*

“Un negustor avea o pasăre într-o colivie. Cum tocmai pleca în India, ţara de origine a păsării, negustorul o întrebă dacă nu vroia să-i aducă ceva la întoarcere.

Pasărea ceru să-i dea drumul, dar fu refuzată. Atunci îl rugă pe negustor să meargă în junglă şi să le dea de veste păsărilor libere din neamul ei că fusese prinsă.

Negustorul făcu întocmai. Dar abia terminase ce avea de spus, că o pasăre sălbatică, aidoma cu cea din colivia lui, căzu la pământ fără simţire. Negustorul se gândi că o fi fost vreo rudă apropiată de-a păsării lui, şi se mâhni că-i pricinuise moartea.

Când ajunse acasă, pasărea din colivie îl întrebă dacă-i aduce veşti bune din India.
― Mă tem că nu, dragă pasăre, îi zise negustorul, veşti proaste. O rudă de-a ta a căzut la pământ chiar la picioarele mele când a auzit că eşti în captivitate.
De cum auzi aceste cuvinte, pasărea negustorului căzu la rândul ei ca fulgerată.
― Vai! Vestea că ruda ei a murit a omorât-o şi pe ea, cugetă negustorul.

Şi, îndurerat, luă pasărea din colivie şi o puse pe pervazul ferestrei. Pe dată, pasărea îşi veni în fire şi zbură într-un copac învecinat.

― Află acum, spuse ea, că nenorocirea pe care tu credeai că mi-o anunţi era de fapt pentru mine o veste bună. Şi că mesajul salvator, învăţându-mă cum să mă port ca să-mi recapăt libertatea, mi-a fost transmis prin tine, temnicerul meu.”

Şi pasărea zbură, în sfârşit şi pentru totdeauna liberă.”

- autor necunoscut -

TIMPUL NE AJUTA SA NU UITAM SA STRALUCIM*

”A fost odata ca niciodata, intr-o padure oarecare, o buburuza care a intalnit un licurici.

De fapt, nu se stie daca  buburuza a intalnit licuriciul sau licuriciul a intalnit buburuza, dar asta nici nu conteaza pentru povestea noastra.

Ceea ce conteaza, e ca buburuza si licuriciul s-au indragostit si au hotarat sa ramana impreuna pentru totdeauna. Numai ca si-au dat seama ca in padure erau o multime de obstacole, lipsite de importanta pentru altii, dar care pe ei i-ar putea desparti: o crenguta, o pietricica, o frunza…

Si atunci, buburuza si licuriciul au hotarat sa se tina tot timpul de mana pentru ca nimic sa nu-i poata desparti.

Se plimbau impreuna prin padure si erau foarte fericiti dar intr-o zi… licuriciul a constatat ca buburuza disparuse.

Nu stia daca el i-a dat drumul din mana ei sau daca ea i-a dat lui drumul din mana, dar asta nici nu conteaza in povestea noastra, conteaza numai ca licuriciul, singur si trist, a cautat buburuza sub fiecare frunza, sub fiecare crenguta, dar nu a gasit-o.

Iar licuriciul era din ce in ce mai trist si i se parea ca padurea nu mai are nici un gust, nici un sens, nici un farmec…

Si cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a intalnit cu o furnica. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se intamplase, iar furnica i-a spus:

- Licuriciule, poate daca ai straluci tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricat de departe ar fi si s-ar intoarce la tine.

- Stii ca ai dreptate ? a spus licuriciul… eram asa de trist, incat am uitat sa stralucesc!”

IUBIREA!

“De-as vorbi toate limbile oamenilor si pe acelea ale ingerilor, fara iubire nu sunt decat un clopot dogit sau niste talgere tipatoare.

De-as avea darul profetiei si as cunoaste toate tainele si tot ceea ce este stiut, de-as avea toata credinta nemasurata ce misca muntii din loc, fara iubire nu sunt nimic.

De mi-as imparti toate bunurile ca sa aiba ce manca saracii, de mi-as da ca o ofranda trupul ca sa fie ars pe rug, fara iubire faptele mele nu slujesc la nimic.

Iubirea e rabdatoare, iubirea e plina de bunatate, iubirea nu pizmuieste, iubirea nu se-mbufneaza, nu se umfla de mandrie, nu-nfaptuieste nimic necinstit, nu cauta castig pentru sine.

Nu se acreste, nu banuieste raul, nu se bucura de strambatate, dar se veseleste de adevar. Iarta totul, crede totul, spera totul, sufera orisice.

Iubirea nu dispare niciodata.

Profetiile vor avea un sfarsit, darul limbilor va inceta. Stiinta va fi depasita. Caci cunoastem nedesavarsit si facem profetii nedesavarsite. Dar atunci cand desavarsitul va fi infaptuit, tot ceea ce este nedesavarsit va fi inlaturat.

Cand eram copil, vorbeam ca un copil, gandeam ca un copil, judecam ca un copil.

Cand am ajuns in puterea varstei, am lepadat purtarea copilareasca. Acum vedem ca intr-o oglinda niste contururi sterse, atunci vom vedea lucrurile din fata.

Acum cunosc nedesavarsit, atunci voi cunoaste desavarsit cum am fost si eu cunoscut.

Asadar aceste trei lucruri raman: credinta, speranta si iubirea. Dar cel mai mare dintre tustrele este iubirea.“

TRAIESTE SI ZIMBESTE...

In fiecare din noi exista un Univers, conturat in mare parte de propriile experientede viata.

In sufletul fiecaruia pot fi descoperite frumuseti care ne vor emotiona dincolo de capacitatea noastra de a ne exprima.

Suntem rezultatul gandurilor si actiunilor noastre, suntem reflexia a ceea ce oferim sau primim in relatiile cu ceilalti.

Daca am fi constienti de cat de multa profunzime salasluieste in spiritul nostru, nu am mai fi atat de vulnerabili si am percepe valorile vietii la un alt nivel….

Macar pentru o clipa daca ne-am face timp uneori si ne-am contopi sufleteste cu frumusetile existente in jurul nostru,  am invata  sa fim mai buni si treptat am gasi acea putere interioara care sa ne sustina in viata de zi cu zi, ca apoi sa fim capabili sa “zambim sufleteste” mai des.

“Traieste-ti viata ca si cum fiecare fapta a ta ar urma sa devina lege universala”. Immanuel Kant

O inima-ntr-o viata

Cine spunea că inima nu doare?
Că n-are suflet, gând, înfăţişare…
Că nu cuprinde cât e ea de mică...
Un univers întreg? Să nu mai zică!

O inimă-ntr-o viaţă e o floare
Ce îşi deschide larg petale către soare,
Se bucură de fiecare mângâiere...
Iar soarele o iubeşte şi nu cere.

O inimă-ntr-o viaţă-i poezie...
Ce-aşterne pâlpâirea-i pe hârtie...
În stihuri de speranţă dătătoare...
Şi orb şi surd, le simţi cu încântare.

O inimă-ntr-o viaţă îmi eşti TU...
Întregul univers şi sufletul...
Un câmp de flori şi-o mie de petale,
Izvor de poezie…îmbrăţişării tale.

Doar un suflet avem……..

Sunt atatea exemple frumoase in jurul nostru pe care sa le inspiram in sufletul, mintea si viata noastra,……atatea posibilitati sa descoperim si sa alegem ceea ce ni se potriveste si ne poate defini fiinta ………sunt atatea cai prin care sa ne exploram si sa ne identificam potentialul pentru a putea apoi sa-i dam un contur propriu si sa ne expunem “unicitatea” noastra, sa fim noi insine asa cum simtim……

……..e drept ca e greu sa lupti cu presiunile grijilor vietii de zi cu zi….insa ar fi minunat daca macar pt cateva minute am incerca sa ne “hranim” si sufletul……sa-l eliberam un moment de gandurile ancorate in viata noastra cotidiana si sa ii ascultam nevoia lui de noi insine………sa ne ascultam acea voce interioara numita constiinta si sa o lasam sa isi rasfranga valorile prin actiunile noastre de zi cu zi………

…..noi apelam la sufletul nostru mereu pentru a ne putea satisface dorintele si nevoile ….oricare ar fi ele….insa uitam ca si el are nevoie de o clipa de debransare ………de momentul lui de “respiratie” si “eliberare”, de o clipa de “dialog” cu noi ………mai ales cand simtim ca totul ne este potrivnic si mintea nu gaseste o cale de rezolvare a problemelor…

….ignorand nevoile lui, ne ignoram pe noi in profunzimea fiintei  noastre, acolo de unde existenta noastra isi trage forta de a lupta…

Sufletul nostru percepe intr-un mod aparte tot ceea ce ne sensibilizeaza si ne sustine in deciziile noastre, dar simte si ceea ce ne ameninta siguranta si pozitia. El preia starile noastre psihice declansate de factorii externi fie ca noi constientizam sau nu. El este forta care determina in noi nevoia de implinire si nu doar succesul, care patrunde dincolo de placerile si multumirile cotidiene si ne provoaca sa dam un sens mult mai profund existentei noastre si sa cautam in noi tot ce e mai frumos si mai aproape de adevarul pe care-l simtim ca exista. El este legatura care ne uneste cu divinitatea…

STEAUA VISELOR MELE...

Din Universul indepartat tu iti arunci privirea,

Reflectand in ochii mei inlacrimati,

Lumina ta se scalda in micile cristale,

Ce curg pline de durere si iertare,

Tu-mi asculti rugaciunea sufletului,

Imbratisand fiinta mea vlaguita,

Inlaturad durerea ce ma apasa,

Luminand in negura ce ma invaluie.

Mereu calauzind constiinta mea,

In lunga si apasatoare innourare.

Noapte de noapte, lumina ta ma cheama,

“Hai vino!

Elibereaza-te de gandurile negre,

Sunt mentorul tau, deschide-ti sufletul,

Lasa-mi lumina sa inlature suferinta,

Sa-ti trezesca toate simturile amortite,

Dand viata viselor adormite in tacere,

Lasa-ma sa iti insufletesc speranta.”

Seara de seara gandul meu e la tine,

O mica speranta in infinutul Univers,

Dar pentru mine cea mai mare,

Ce se intoarce in fiecare zi,

Pentru a imi fi prietena eterna.

RADACINILE VIETII....

Rădăcinile vietii...

De ce-ai tăcut?!

...mai cântă-mi;
despre dureri şi bucurii,
despre un trunchi de copac
şi tăietorul şchiop
ce te-a vândut pe-o litră de rachiu.

Porți în tine
culoarea clipei
în care lumina te-a cioplit
iar ploaia te-a spălat de doruri
dăruind libertate unui zbor.

...mai cântă-mi;
ruginită zace-n scrin
partitura unui timp;
mi-a fost zâmbet și suspin
poate-un vis trăit în grabă.

Ridică arcușul
...și cântă-mi!
într-un târziu
voi fi-nvățat să te iubesc
sau poate te-am iubit... dintotdeauna.