CUM SI DE CE NE PIERDEM ENTUZIASMUL?

Am observat că avem tendința să ne entuziasmăm foarte puternic atunci când ceva nou sau mult așteptat ni se întâmplă. Trăim intens acea clipă de îndumnezeire dacă ținem cont de originea cuvântului entuziasm (en+theos= în dumnezeu), după care urmează o cădere bruscă asemănătoare cu căderea într-o groapă pe care nu ai văzut-o deoarece mergeai cu spatele.

Entuzisamul e un dar pe care îl primim la început pentru a avea puterea de a porni la drum. E ca și cum ai primi o sticlă de apă la început de drum prin deșert. Dacă vei consuma apa în primele ore de drum, te vei stinge încet pe drum, însă dacă o vei consuma treptat, cu chibzuință vei ajunge departe. Unde greșim când ne entuziasmăm? Nu greșim pentru că ne entuziasmăm, greșim pentru că uităm…Uităm să ne conservăm pentru ceea ce urmează, uităm să ne pregătim din timp pentru provocarea de a ne menține în mod constant energia de care avem nevoie pentru a reuși. Din păcate sentimentul de dezamăgire și de neputință care ne încearcă ulterior poate deveni atât de copleșitor, încât ajungem să asistăm fără speranțe la înmormântarea propriului vis. Alteori însă ne ridicăm din acea stare și ne căutăm noi motive de a ne entuziasma, noi iluzii după care să alergăm, iar apoi cădem din nou. Avem nevoie de cădere așa cum avem nevoie de înălțare, dar mai mult decât atât, avem nevoie de acea putere de a ne detașa. A te detașa nu înseamnă a privi în altă parte sau a neglija, ci pur și simplu a te ridica deasupra gândurilor și emoțiilor tale. Te detașezi atunci când știi că tu nu ești una cu entuziasmul chiar dacă îl experimentezi intens și nici una cu tristețea neîmplinirii care ți-a tăiat aripile. Tu ești dincolo de toate acestea, iar dacă la început le trăiești intens identificându-te cu ele, în următoarea etapă ajungi martor al împlinirii viselor. Pentru că adevărata împlinire nu va mai fi condiționată de realizarea unor obiective…

UN NOU INCEPUT...

http://www.youtube.com/watch?v=xKd8mnbKmZU&feature=player_embedded#!

Ai suferit destul, a sosit timpul să te ridici și să pornești la drum. Șterge-ți lacrimile, scutură-te de praful trecutului și începe să-ți faci bagajele. Dacă ai rețineri amintește-ți că momentul prezent e tot ce contează pentru că de acest moment depinde viitorul tău. Limpezește-ți mintea de la atâtea gânduri de durere, spală-ți ochii ca să te asiguri că vei vedea mai bine și mai clar de acum înainte. Pune în bagajul tău lecțiile învățate din experiențele trecutului, încredere în tine, dorința de a cunoaște și de a te cunoaște. De asemenea nu uita să adaugi puțină credință și să pornești la drum convins că totul se întâmplă așa cum e mai bine pentru tine. După ce ai împachetat, poți să-i lași un bilet suferinței tale din trecut, mulțumește-i pentru lecția pe care tocmai ți-a dat-o și lasă detașarea să-și facă datoria, o lași pe mâini bune . De asemenea, înainte să pășești pe pragul casei ar fi bine să arunci o privire în oglindă pentru a-ți aminti de această imagine peste câțiva ani. Dacă te-ai uitat în oglindă și ai văzut o față obosită, brăzdată de lacrimi, cu cearcăne și ochii înroșiți, ce aștepți? zâmbește! Nu, nu începe iar să-ți plângi de milă. Ai ieșit afară în stradă, simți cum frica devine una cu frigul dimineții și îți pătrunde în oase…„Oare ce va fi? Încotro mă îndrept? Ce m-a apucat? Poate era mai bine dacă rămâneam unde eram, poate m-ar fi ajutat cineva, poate aș fi putut să îndrept…” Bla bla, te vor năpădi gândurile contradictorii și dacă le vei permite îți vor întoarce sufletul pe toate părțile. Stai puțin…tu controlezi gândurile sau ele pe tine? Chiar crezi tot ceea ce îți spun gândurile? Lasă-le să bolborosească dacă asta vor, tu ești aici și acum, pe un nou drum. Ești afară, pe stradă, simte aerul. Inspiră, expiră…simte respirația cum pătrunde prin toată ființa ta ca un vânt care vestește primăvara. O simplă respirație făcută de câteva ori într-un mod profund limpezește apa tulbure din minte și te înnoiește. Simte-ți corpul, un miracol cu care ai fost înzestrat. Privește în jurul tău, privește oamenii care trec pe lângă tine. Simți că trăiești? Nu e o minune? Nu uita să-ți ridici privirea spre cer ori de câte ori ai tendința să-ți apleci capul. Nu contează atât de mult ce va fi, important este ceea vei deveni în urma acestei noi experiențe și ceea ce vei învăța din ea. Curaj! Viața te așteaptă cu nerăbdare să o descoperi. O mulțime de oameni minunați așteaptă să-i cunoști. Dragostea te așteaptă s-o trăiești. A sosit timpul să trăiești cu adevărat! Ai ajuns în Gara Noului Început. În orice tren te vei urca te va duce pe un drum necunoscut, dar tu îi stabilești destinația. Bucură-te de călătorie, tot ceea ce a fost sau ai fost a rămâne în urmă, ești liber! Închide ochii. ….Ai ajuns? Bine ai venit în Viața ta

IN DRUMUL TAU COPILE DRAG În drumul tău copile drag

Tânărul: Am rătăcit atâta timp pe drumul meu încat nu ştiu cine sunt ,unde mă aflu ,unde să merg. Aş vrea, să pot... opri. Sunt prea multe lacrimi... În drumul meu am întalnit Şi oameni buni şi rai Eu mă întreb cu ce-am greşit de sunt pe-aceste căi? De ce sunt eu ,acum aici ? De ce îmi plâng de milă De ce nu pot nici Să respir ,fără să-mi fie silă? Aş vrea să dispar, Ca focu’ n-ălţator, În lumea asta nu am drag Nici înger păzitor. De toţi ceilalţi mi-e teamă, Mi-e teamă şi de mine, Dar mai presus de toate, De sângele din vine. Am spus că prieteni, Sunt cei care m-ajută, Acum nu cred în prietenii Nici în iubire sfântă.

De ce sunt azi aşa de trist? Hai, spune, întelepte! Caci mă visez in toi de vis Cum cad de sus ,pe pietre. Cum pot eu, să ma ridic, Când inima-mi-e frântă, Cum pot eu, să mai sacrific O minte suferindă? Ce pot să fac, că-n drumul meu, E fum prea gros in faţă , Cum pot să vad fără să plâng O zare luminoasă? De ce nu am in astă lume, O stea pe cer sa fie a mea Să o privesc să-i spun pe nume Să pot vorbi cu ea? Eu, în iubire nu mai cred, De mult mi-a fost luată A fost iubire fară ţel, În inimă de piatră. Aş vrea în munţi ca să dispar, Şi-n urma mea de bun răgaz O lacrimă pe-al meu mortuar Din roşul ei obraz.

Batranul : Drumul, o carte deschisă ce-o primeşti, paşii tăi timizi ,îndrepti din casa şi din ţinuturi părinteşti. Aş vrea să-ţi spun tânăr flăcău Că-n tine stă voinţa De-a merge drept pe drumul tău De-ati itări credinţa. În drumul tău vei intâlni , Prieteni de-anotimpuri, Şi prieteni care iţi vor fi Pe veci şi peste timpuri. Ascultă-acum de ce eşti trist Când viaţa inainte, Este un ţărm de necuprins Cu minunata minte. În drumul tău vei întâlni Şi alte drumuri care, Fulgerător s-or impleti Cu drumurile tale. Aşteapta tu, nu te grăbi, Nu alerga în noapte, Nu fi tu omul cel grăbit Ce merge către moarte. În toiul nopţii pribegit De stai şi uiti de tine Rămâi cu gândul rătacit Te pierzi singur în lume. Nu înceta să crezi măcar Că ai un scop în viată, Nu te gândi că e calvar Ridică-te ! Învaţă! Întâi de toate tu să şti Că viaţa e o luptă, Un teatru mare de copii Un joc, coboară ,urcă. De ce ţi-e ţie frica tânar drag Ori nu şti încă oare, Că dragostea este un prag Şi turnul de scăpare? De ce să plângi când poţi să lupţi De ce să n-ai răbdare, Căci omul este trecător, Prin lumea asta mare... Atunci când spui că nu mai poţi Pe Domnul ia-l de mână El e scăparea tuturor Este lumina lină. Deşertice sunt căile, Când pe Hristos nu-l ai Şi toate încercarile De-aţi face un alt trai. Tu roaga-te mereu, Să te iubesti pe tine Apoi învaţa să iubeşti Pe cei de langă tine. Hristos este chemarea, Hristos este iubirea, Hristos este lumina Hristos e veşnicia! Nimic nu mai contează Când Domnul e cu tine E prietenul pe viaţa Esenţa veşniciei. Copilul cu ochii caprui

În drumul tău, orice încercare este mai uşoara cu Iisus. Iisus este calea,adevarul şi Viaţa!