ntr-o zi de Sf. Gheorge, am adus o poveste în viata mea:
Păturica de furnici!
-Mami,cît de mare este pămîntul?
-Este mare, foarte mare! De ce mă întrebi?
Voiam să stiu cît de bun si de drept trebuie să fiu.
-Trebuie să fii bun si drept cît pămîntul dragul meu.
-Da! dar pot să fiu si de două, de trei sau de patru ori mai bun si mai drept! Asa mi-a soptit sfîntul Gheorge în vis!
A zis: pentru-că îmi porti numele trebuie să îti păstrezi mereu sufletul curat,bun, să faci fapte bune si să îi ajuti pe toti cei care au nevoie de ajutor!Asa cum am făcut eu!
Si mi-a mai spus că un gînd bun sau un lucru bun pe care îl fac este ca o furnică, iar eu trebuie să acopăr pămîntul cu o hăinută de furnici- fapte-bune...sau de furnici-gînduri-bune.
Cînd prima hăinută este gata poti să începi o a doua hăinută, apoi a treia hăinută, a patra...trebuie să faci cît de multe hăinute poti ca să protejăm pămîntul de lucrurile rele! a mai spus el.
-Acum ai înteles mami?
-Am înteles dragul meu! Si sunt foarte fericită că Sf. Gheorge a venit în visul tău!
De acuma vom înainte vom lucra împreună la prima ta hăinută de furnici!
-Îti multumesc ,mami că mă ajuti.
Uite tu deja ai pus prima ta furnicută!
-Iubitul meu- a răspuns mama strîngîndul în brate, tu esti cea mai frumoasă, cea mai bună si cea mai iubită dintre toate furnicutele Pămîntului!
Si, tu mami esti cea mai bună furnicută a mea! Tu esti prima mea furnicută!
Sf. Gheorghe zîmbi, cu dragoste luă usor hăinuta de iubire ce apăruse lîngă cei doi si o puse pe umerii Pămîntului zicînd:
Ai primit un cadou, bătrînul meu prieten! cel mai frumos dar pe care ti-l poate oferi un suflet de om - HĂINUTA DE IUBIRE!
E o zi de duminică frumoasă cu soare si cînt în văzduhul depărtat ce aduce pînă la urechile mele acel trilulit, ciripit ce încearcă să pună în miscare inima mea ce odinioară încerca totusi să mai doarmă.
Viata e...mirosul primăverii ce năvalnic îmi pune sîngele în miscare, e adierea verii atunci cînd sorbi din seninul cerului si simti mirosul florilor ce au dat viată ici pe colo, e urma avionului pe cer si suntetul ce-mi adie gîndurile, sunt picurii de ploaie ce tropăie năvalnic peste inima mea înselată.... e felul în care eu, copil ce sunt, zburd năvalnic cu picioarele desculte în mijlocul ploii ce mă invită la dans...
Viata e frumoasă dacă e gustată cu o dorintă înflăcărată în miezul primăverii înfloritoare pînă si-n întunecimea ei, cînd ochii privesc pe geam afară la cerul înourat si ploaia se prelinge încet pe geam, atunci sufletul se cuibăreste adînc în mine si eu mă îndrăgostesc de...mine...mă uit în jur si caut să împărtăsesc iubirea temătoare ce picură din mine lin, sub stropi ferbinti de vin, al rosului festin si buzele soptesc al inimii glas...miroase a grîne, a pîine caldă, mi-e sufletul cald de-a vîntului povete si mă privesc în ochii Lui, iubitul cel Divin si viata iar porneste.
Eu mă privesc în El si viata mă copleseste.Viata zîmbeste si sufletele le uneste.
Cîndva,...ele dansau în ritm de vals si au devenit unul atunci.
Unde e ,,ea"zeită acum?
Si unde este zeul? ...căci viata ia unit deplin si mintea se întreabă cum de unul si încă unul acum nu mai fac doi ci UNUL? Si din a sufletelor unime se naste altă viată si mintea se întreabă cum de unul si cu unul care acum fac unu, apare altul dacă nu cumva e tot unu?
Dar viata îi răspunde...iar si iar în alt mod divin.
Viata a născut o viată si sînul vietii însăsi viata o hrăneste.
Asa cum mă conectez la inima mea, viata e energie fără de început si fără de sfîrsit ce se creează pe El însusi în nenumărate feluri la nesfîrsit.
Totusi dacă mă gîndesc la viată în trup uman...atunci asi putea scrie la nesfîrsit...
Avem nevoie de multă muncă si încredere, de fapte bune si iubire.Într-adevăr cînd îngropi speranta , durerea, iubirea - sau cînd pur si simplu te trezesti în fiecare dimineată si îti trăiesti viata asa cum e ea, îti pui în liniste o întrebare.
-Nu te aude nimeni! Chiar există un D-zeu iubitor? Un D-zeu care dă daruri bune, cînd un părinte pleacă si înlocuieste căminul cu un alt cămin dezasturos?
-Unde e D-zeu în realitate?
Cum de se poate ca El să fie bun cînd sotia sau sotul se despart, cînd visele se spulberă ca un praf dus de vînt?
Unde e harul cînd boala distruge, cînd singurătatea doare adînc, cînd părtile tainice din noi mor în tăcere, se năruie fără să stim, se mistuie si pier?
Unde e bucuria Domnului, a D-zeului care umple pămîntul cu bunătăti si cum să trăiesc din plin cînd viata e plină de dureri?
Cum să mă deschid spre bucurie, spre har, spre frumusete, spre tot ce înseamnă a trăi din plin, cînd trebuie să fiu din piatră ca să fac fată suferintei, viselor moarte si lucrurilor care mă seacă de puteri?
Ani de-a rîndu mi-am pus în tăcere aceste întrebări, ani la rîndu am rămas goală pe dinauntru.
Rugaciune:
Doamne planurile Tale sunt cumplit de încurcate si nu mai pricep nimic, ...nu m-am asteptat la una ca asta,...si chiar credeai că o să accept asa ceva?
Nu Doamne, mă doare si nu-mi place deloc si ce-ar fi să rezolvi problema si să mă scapi odată de toată durerea asta...
Mă ridic de pe genunchi si cu o usurare încep să privesc înapoi la minciuna insuflată de cel rău: ca D-zeu le refuză copiilor Lui lucrurile cele mai bune, că nu mă iubeste cu adevărat.
Si asa îndoindu-mă de bunătatea lui D-zeu neavînd încredere în planurile Lui, nemultumind cu ce îmi dă, doresc ceva mai mult.O viată mai plină, dar uităm că Domnu are un plan mare cu noi.
Mă uit în oglindă si declar fără sfială: ce am, ce sunt, unde sunt, cum sunt,ce am primit - pur si simplu nu-i destul.
Limba răspicată tîsneste iute ca fulgerul si trăiesc zilnic în îndoială; mă uit la fata mea din oglindă si mă întreb: chiar mă iubeste D-zeu?
Dacă iubirea Lui pentru mine e adevărată si profundă, atunci de ce nu-mi dă lucrul care cred eu că m-ar împlini?
De ce respir respingere, tristete si mai putin decît atît neiubire?
Oare El nu vrea să fiu fericită?
Dacă e să fiu sinceră, desi am spus DA lui D-zeu si adevărurilor crestine, în realitate l-am trăit pe NU.
Căderea noastră a fost si este si va fi întotdeauna că nu suntem multumiti cu D-zeu si cu ce ne oferă El.
Stînd în fata pomului interzis încărcat de fructe, ascultăm soapta celui rău(Geneza 3:5).Iar cînd cădem în plasă găsim scuze dar să nu uităm că răul a pornit cînd tu vedeai, cînd ai gustat tu deja stiai ce e bine si ce e rău.
Dar am fost prinsi de amăgirea că pentru a trăi din plin aveam nevoie de ceva mai mult si că mai erau alte lucruri de văzut si gustat.
Mîncăm si fugim după bucuria ochilor si într-o clipită suntem orbi. Nu mai vedem în D-zeu pe cineva în care ne putem încrede.Nu-i mai vedem iubirea...nu mai vedem paradisul din jurul nostru.
Mîncăm , gustăm...si într-o clipă ochii văd: oriunde ne uităm vedem o lume de lipsuri, ne vedem pe noi în universul de pierderi, de sărăcie si nedreptate.
Suntem flămînzi atunci si mîncăm pe moment, ne simtim umpluti si săturati dar... de fapt suntem atît de goi.
Ne uităm la fruct si vedem doar mijlocul material de a umple golul din noi.
Atunci privim cu compătimire la noi însine si ne etichetăm drept operă neglijată a unui Creator indiferent.
Dar ne-am gîndit vre-o dată că acel loc decăzut(viata noastră murdară)e opera noastră?
A noastră , a celor nemultumitori, nerecunoscători, au străpuns totul atunci cînd au muscat o singură dată din acel fruct oprit.
Această otravă nu că te-a otrăvit doar pe tine, a îmbolnăvit si pe cei din jurul tău, pe mine,pe copii tăi...prietenii care au văzut în tine ceva bun dar acuma ceva putred.
...În totdeauna sfintele Pasti ma adus mai aproape de El, încercînd să revizuiesc viata mea, cerînd iertare si curătire si mai mult decît atît ceream si eu o moarte a lucrurilor înegrite si o înviere care să mă înalte înspre tara mult dorită si asteptată.
Uneori visam cu ochii deschisi, intrînd în viata vremurilor de demult în care fermierii terminîndi-si treaba lor se îndreptau către casele lor în bucuria întîmpinării familiei si pregătirea credicioasă ce duce spre biserică, aducînd multumire si cerînd putere pentru o nouă săptămînă.
E Paste: masa cu Cina Domnului stă înaintea noastră cu semnele: pîinea si vinul.
Aici îmi amintesc de iubire, de cruce, de un trup - sunt tinută în brate, reîntregită.
Deschid biblia si iată gîndurile Lui extraordinare sunt acolo date pe fată.Citesc si nu-mi vine să cred si trebuie să recitesc de mai multe ori pentru a întipări în inima mea ce o poate grava cu aurul curat.
Si iată scrisoarea dragostei Lui, face să tacă pentru totdeauna orice îndoială a inimii mele si cred că si pe a voastră:
...întelepciunea lui D-zeu cea tainică si tinută ascunsă pe care o rînduise D-zeu spre slava noastră mai înainte de veci(1Corinteni 2:7)
El vrea să ne vindece golurile din suflet, El vrea să ne umple din nou cu slavă, cu slavă si cu har.
Har(favoare) o favoare făcută cu bucurie si fără plată.Să alegi să te umpli cu tot ceea ce El dă fără plată, să trăiesti din plin - plin de slavă, plin de har, plin de Duhul lui D-zeu.
Desi trăiesc înconjurată de pierderi, pot încă alege să primesc.
Dar mă întorc înapoi la povestioara micutului:
-Mami cît de mare e Pămîntul?
Pentru a sti cît de bun si drept trebuie să fiu precum o furnică
Acoperind pamîntul cu o hăinută de furnici-fapte-bune, sau de furnici gînduri-bune.
Cîte hăinute trebuie să facem noi? sau să ne facem?
Aduc azi la lista celor o mie de daruri de multumire încă 5 sau chiar mai multe furnici-gînduri-bune:
1. multumesc pt. că mă iubesti si pot iubi
2.multumesc pt. că mă înveti si pot învăta
3.multumesc pt. că umpli acele goluri pt a le umple altora
4. multumesc pt. harul oferit pt a da altora din har din harul Tău
5. multumesc pt. ca mi-ai dat ochi să văd si să vadă si altii
6.multumesc pt. aceste pături de furnici pt că ele pot să încălzească pe altii
MULTUMESC DOMANE PENTRU TOT!
