Chemarea florilor de mar

m atîtea întrebari si asa putine răspunsuri...Totul e minunat Doamne, dar eu am aîtea probleme.Mai esti încă bun? 

-Vezi tu aceste flori?

-Da.

-Aş vrea să-ţi spun ceva.

Fata privi crengile lungi ale mărului  încărcate cu flori îmbietoare ce erau vizitate de albinele harnice. Totul era atât de frumos, apusul soarelui punea în contrast măreţia florilor primăveratice şi sufletul fetei se liniştea de fiecare dată când privea creaţia în acţiune, deşi inima-i era încărcată de atâtea griji legate de viitor.

-Aş vrea să-ţi spun că niciodată nu-Mi voi înceta bunătatea Mea faţă de tine, că planurile Mele minunate cu privire la viaţa ta se vor împlini, că voi lucra în dreptul cauzelor în care tu M-ai rugat şi că voi face nespus mai mult de-atât!

-Când? Cum? E posibil?

-Răbdare, suflete nerăbdător. Lasă totul să se desfăşoare în armonia Cerului. Căci Eu acolo sus ştiu mai bine când să lucrez pentru tine, aici jos.

-Am să aştept.

-Şi Eu voi lucra. Dar tu îndrăgosteşte-te tot mai mult de Mine. Pune-Mă în faţa tuturor lucrurilor din viaţa ta. Ştiu cât eşti de încărcată cu toate activităţile tale, cu planurile tale legate de viitor, dar lasă-Mă şi pe Mine să fac ceva pentru tine. Include-Mă în mijlocul acţiunii din viaţa ta. 

-Bineînţeles, Tată. Fă ce Tu doreşti... numai ai grijă. Ştii cât de mult îmi doresc să fiu cap, nu coadă. Să fac ceva mai mult pentru oameni... să trăiesc, nu doar să supravieţuiesc.

-Şi Eu? Crezi că Eu nu doresc acelaşi lucru de la tine?

Tensiunea din inima ei se rispi odată cu asigurarea blândă că Dumnezeu îi vorbea în moduri atât de noi şi minunate, că El o va ajuta să-şi împlinească visele pas cu pas. Deşi mai avea un drum lung de parcurs, ştia că nu va fi niciodată singură. Avea siguranţa că Cineva îi ţinea cu grijă la piept toate visele ei şi că la momentul potrivit, într-un mod perfect, ele îi vor fi împlinite de către Mâna Cerească.

-Ştii când se va termina bunătatea Mea faţă de tine?

-Când?

-Atunci când aceşti copaci nu vor mai înflori, când frunzele nu vor mai înverzi şi când primăvara nu va mai aduce cu ea speranţa unui nou început...

Chemarea marului

Creanga îmi este prea

încărcată de flori.

Vreau să le dăruiesc,

să simt fiori.

Să-mi salte trupu-mi prea lemnos,

în faţa visului frumos

Acelor ce cuprinşi de dor,

cu şoapte dulci îşi spun ce vor…

Să se-mplinească-n viaţa lor.

Şi-atunci îi chem:

„Veniţi cu toţi la umbra mea –

Parfum de măr şi flori de nea,

Sfinţi-va gândul, dragostea,

Şi taina ce se-ascunde-n ea!”

CRED DIN TOATĂ INIMA..

Cred că viața este mult mai mult decât frământarea și durerea pe care le vedem în fiecare zi, când ne zbatem cu încercările de a supraviețui, de a reuși, de a construi, de a fi acceptați, de a fi apreciați..

Cred că dincolo de alergarea de zi cu zi, cel mai frumos popas pe care îl putem face este atunci când stăm în tăcuta singurătate a sufletului nostru și ne regăsim, așa cum ne vede Dumnezeu, nu cum ne văd oamenii și, mai ales.. acolo regăsim speranța și puterea de a o lua în fiecare zi de la capăt..

Cred că ochii lui Dumnezeu sunt ațintiți către mine chiar și atunci când ochii mei sunt prea plini de dezamăgire pentru a-i mai ridica către El.. dezamăgire de viață, de oameni, de mine.. El continuă să lupte pentru viața mea, să-mi redea încrederea că ceea ce promite EL, se și făptuiește..

Cred că o viață plină de măreție nu este dată de putere, bani, rang, sau faimă (indiferent faima cărei micro-societăți ne-am dori-o), ci de o inimă renăscută, plină de frumusețe, care bate pentru a aduce mângâiere și dragoste, chiar dacă trăiește neștiută de nimeni, departe de aplauze și scenă..

Cred că oamenii pot fi foarte schimbători și nestatornici, pot să te înalțe, sau să te dărâme, la fel de ușor cum te-au înălțat, pot să stea alături de tine când ești "pe val", dar când pierzi totul să nu mai rămână nimeni alături de tine, dar chiar și-așa, știu că nu voi înceta să iubesc și să slujesc oamenilor, însă nu-i voi lăsa să fie cei care îmi cântăresc valoarea, sau să-mi guverneze viața.. Dumnezeu o face..