…Sami, un baietel credincios, nascut intr-o familie saracuta, gasea o placere deosebita in a se trezi dis de dimineata si a privi prin ferestruica mica de la camera lui, sus spre varful dealului din fata…acolo era o casuta frumoasa cu ferestrele de aur !!!
…asa facea Sami in fiecare dimineata. Dar, ca sa vada bine casuta stralucind in zare, era un secret: sa se trezeasca odata cu soarele. Si de cum descoperi taina, Sami al nostru, i-o lua chiar inainte de multe ori. Incetisor, ca sa nu-l auda nimeni, se trezea, citea din Biblia pentru ochisori micuti si se ruga. Apoi…cand soarele rasarea, el era deja la geam…Ce frumoasa casa cu ferestre de aur !!! isi zicea Sami in fiecare dimineata…Cat m-as bucura sa pot sa merg intr-o zi pana acolo departe ca sa o vad de aproape !!! S-o ating !!!
Intr-o zi tatal sau, Paul, il vazu pe Sami cam abatut.
-Ce-i cu tine Sami? de ce esti abatut? nu te simti bine?
-As vrea sa-ti spun tata, dar… si Sami nu stia cum sa inceapa ca sa nu-l supere pe tata…parca ceva imi spune ca nu ai timp sa implinesti dorinta mea…
-Sami draga, eu nu sunt Dumnezeu, nu pot indeplini toate dorintele, asta poate doar El. Si ca sa-ti indeplineasca Domnul Dumnezeu dorintele, este nevoie de doua lucruri: sa fii baiat credincios si apoi, sa te rogi cu staruinta si El iti va raspunde la ce crede El si stie prea bine ca ai nevoie. Dar unele dorinte, poate voi reusi sa ti le indeplinesc…spuse tatal putin temator ca nu cumva dorinta lui Sami sa fie peste puterile lui si sa simta din nou, cat de greu este sa nu poata indeplini toate dorintele copiilor …
Baietelul prinse curaj si, spuse tatalui sau, ca, intr-o zi, cand va voi el si va avea timp, ar dori sa mearga pe dealul din departare ca sa vada de aproape casa cu ferestrele din aur.
-Asta voi putea face Sami, si chiar ma voi bucura sa petrecem o zi impreuna. Dar sa stii ca pana acolo, e mult de mers si noi nu avem nici macar caruta sau magar…poti tu oare sa te trezesti dis de dimineata si sa mergi atata pe jos pana acolo ?
-Pot tata ! sari in sus de bucurie Sami, cat de bucuros sunt ca esti tatal meu !!! Si vom fi o zi amandoi !!! Am multe lucruri sa te intreb…si cu trezitul de dimineata nu-i bai…am antrenament, doar mereu si mereu termin de citit si rugat, pana ce soarele apare pe cer…Sami chicoti cu inteles…ai lui nu stiau cum isi incepea el fiecare zi…
Nevasta lui Paul, Maria, statea ghemuita langa soba si curata cartofii si ceapa ca sa puna de-o supa…si se uita cu drag cum Sami si cu tatal lui, vorbeau despre Dumnezeul care poate implini toate dorintele bune ale inimii…In tacere, Maria inalta o multumire catre Domnul, si era recunoscatoare ca, impotriva necunoscutului zilei de maine, Dumnezeu se ingrijea mereu si mereu cu credinciosie de traiul lor. Anii din trecut cand n-au dus lipsa de nimic, o faceau pe Maria sa se increada si mai mult in Domnul si sa imbratiseze cu dragoste fiecare promisiune din Biblie…Dumnezeu era cu ei si le purta de grija…
- Sara, Sara !!! striga Sami cat il ducea glasul !!!
- Unde esti ?
- In camera la mine Sami ! raspunse Sara, sora lui mai mare.
- Hai la mine !
Si Sami o zbughi sa-i spuna Sarei vestea cea mare…va avea in sfarsit ocazia sa mearga sa vada casa cu ferestrele de aur. Cand auzi Sara de calatorie, cobora in fuga mare sarind cate doua trei trepte si-l ruga pe tata s-o ia si pe ea. Nu mica-i fu bucuria, sa auda ca deja parintii hotarasera sa pregateasca de-ale gurii si a doua zi dis de dimneata, sa plece cu totii intr-o excursie pana pe dealul de departe…sa vada casuta cu ferestrele de aur…
Noaptea se lasase incetisor. In casa era liniste deplina. Copiii dormeau linistiti si bucurosi de ce aveau sa faca a doua zi. Se rugasera la masa de seara pentru vreme buna, pentru odihna, pentru protectia lui Dumnezeu peste casa lor si pentru toate cele trebuincioase. Cu totii stiau ca Domnul va purta de grija…
A doua zi dimineata, Sami, s-a trezit ca de obicei. A citit, s-a rugat si…cand soarele a rasarit, a mai privit odata cu bucurie pe deal departe…casa cu ferestrele de aur era tot acolo !!! Si stia ca azi o va vedea de aproape…
Dadu desteptarea si cu totii, dupa ce au pus fiecare in spinare cate ceva din bagaje, au pornit spre casuta cu ferestre de aur. Pe drum, au cantat, au povestit, l-au intrebat pe tata de cer, de Isus, de dragostea lui Dumnezeu si erau tare bucurosi ca aveau o familie asa binecuvantata. Numai tata, care de curand isi pierduse slujba, era uneori cuprins de griji. Dar nu dorea sa arate copiilor si nici nevestii lui ca este framantat de unele ganduri. Mai degraba avea in inima dorinta de-a le spune ca Domnul, Dumnezeul cerului si al pamantului, Cel ce tine totul in control, va purta de grija zi de zi. Stia bine asta si era bucuros sa vada cum tot Biblia plina de promisiuni, era cea care putea sa alunge norii si sa aduca seninul in fiecare dimineata. Paul se trezea inaintea lui Sami si petrecea timp cu Domnul. Stia prea bine ca de la El ne vine ajutorul…doar El e stanca pe care trebuie sa ne zidim casa…vazuse de multe ori in casa parintilor lui cum Domnul a purtat de grija. Si Maria, nevasta-sa il ajuta mereu, petrecand cu el timp in rugaciune, in meditatie, in plans si-n bucurie si, credinciosi fiind amandoi, reuseau sa fereasca copiii de realitatile vietii, de multe ori nu atat de prietenoase cu ei …
.jpg)
Copiii sareau in sus, se zbenguiau si erau cativa metri mai in fata…nu se plangea niciunul de durere de picioare sau de oboseala. Doreau amandoi sa ajunga langa casuta cu ferestrele de aur. Maria si Paul, mergeau incet in urma lor tinandu-se de mana si cantand incet o melodie veche, stiuta de la parinti, un imn de demult, dar cu cuvinte frumoase si atat de actuale…
“ mai langa Dumnezeu sa fiu mereu
oricat ar fi de greu necazul meu
Oricat voi suferi,cantarea mea va fi
mai langa Dumnezeu,sa fiu mereu…”
Timpul trecu si aproape de apus, au ajuns cu totii pe deal, sus, aproape de tot de casuta cu ferestre de aur. Mai aveau douazeci-treizeci de metri si Sami putea in sfarsit sa atinga visul lui de ani de zile. Numai ca, cu cat se apropiau si mai mult, fata lui Sami se tot alungea si trada multa nedumerire …lacrimile ii umplura ochii si inundau fetisoara care parca se micsorase dintr-odata. Ferestrele nu mai erau de aur…ba chiar, casa era la fel de saracacioasa ca a lor. Ferestele erau mici si vopsite ca si ale lor de-acasa, cu vopsea alb galbuie.Tacerea se asternu si grupul de drumeti s-a asezat pe-o banca de lemn, privind cu totii spre casuta. Nimeni nu avea curaj sa sparga linistea apasatoare.
La geam aparu o fetita cu parul balai si cand il vazu pe Sami plangand, ca si cum si-ar fi cunoscut vecinii din vale, ii striga cu glas pitigaiat:
- De ce plangi baietel? cum te cheama? de unde esti? si fugi repede in casa, dand de veste alor ei si fratiorilor mai mici, ca au sosit niste musafiri care au si copiii cu ei. Apoi iesi in mare graba in drum, sa vorbeasca cu Sami si sa vada, daca poate sa-i aduca inapoi bucuria in ochisorii plansi. Sami, ii povesti grabit, sarind peste detalii, ca de ani de zile vede casuta cu ferestre de aur si ca, acum cand in sfarsit e langa ea, descopera ca este la fel de saracacioasa ca si a lor…si, ca un vis la care tanjeste de mult, s-a dovedit a fi fost doar un vis…si atat…
Ioana, caci asa o chema pe fetita din deal, nu-l intrerupse pe Sami deloc. Prea povestea cu foc despre casuta cu ferestre de aur. Dar dupa ce termina de tot ce avea de povestit, Ioana il ruga sa nu mai planga si, continua ea,
- daca chiar vrei sa vezi cu adevarat o casuta cu ferestrele de aur, o poti vedea chiar acum…am sa ti-o arat; eu o privesc in fiecare seara la apus si sper ca intr-o zi voi fi langa ea, ca s-o ating cu manuta mea…ce frumos o sa fie !!!
…si-i arata jos in vale o casuta mica cu ferestrele de aur. Fata ii radia de bucurie stiind ca asta il va face pe Sami sa nu mai planga. Sara veni si ea fuga langa ei, si toti trei priveau uimiti : casa din vale, cu ferestrele de aur era chiar casuta lor. Si, intr-adevar, avea ferestrele din aur. Au venit si fratiorii Ioanei si dupa ce lacrimile li s-au uscat de pe fetisoare, au tras o joaca pe cinste. Erau Sami, Sara, Ioana si cei patru fratiori ai ei.
Parintii vorbeau intre ei si priveau emotionati la copii, care deja se jucau ca si cum s-ar fi cunoscut de-o viata. Facusera intre timp cunostinta cu vecinii din deal si s-au bucurat sa auda ca si ei erau credinciosi. Pentru ca seara se apropia, parintii Ioanei au insistat sa ramana la ei peste noapte. Si-asa, spuneau ei, fiind mai saraci, nu prea aveau musafiri, deci o bucurie pentru copii este binevenita. Copiii au prins firul repede si i-au inconjurat strigand si sarind in sus de bucurie, ca au ocazia sa petreaca in sfarsit o seara minunata impreuna. Nu mai avusesera musafiri de mult de tot. Au intrat in casa si nu mica le-a fost mirarea sa auda scancet de copil dintr-un patut. Era cel mai mic copilas al familiei din deal. Aveau deci o fetita si cinci baietei.
Numaidecat au scos din rucsaci ce mai aveau de mancare din ce-si pusesera pentru drum si, cu ce mai adusese si gazda, parca ziceai ca-i la inmultirea painilor. Masa se umplu de bucate si mirosul lor se-mprastie in toata odaia.
Tatal gazda, se ridica in picioare, isi descoperi capul si dupa ce-si impreuna mainile pentru rugaciune, multumi Tatalui Ceresc pentru bucuria neasteptata si pentru ca raspunde mereu la rugaciuni si ca au din nou de mancare din belsug. Copiii cu vocile lor calde au facut ca Aminul de la urma sa fie urmat de un raset contagios si voia buna incepuse si pusese stapanire pe seara.
Dupa ce au mancat, Paul a simtit ca nu pot incheia seara fara sa aduca ceva explicatii zilei care tocmai se incheia.
- Vreau sa va spun ceva dragi coplilasi. Uneori in viata, vezi ca unii au mai multe decat altii. Unii au de toate din belsug si sunt tare mandri de asta. Ei cred ca e meritul lor sa aiba atatea. Si precum animalele, mananca, beau si-si duc viata fara sa ridice niciodata capul in sus spre Creator, spre Tatal Luminilor, spre Cel ce trimite lumina soarelui peste pamant si peste cei buni si peste cei rai. Cred ca totul li se cuvine si nu se intreaba niciodata de unde vine totul. Altii, cum suntem noi, avem uneori mai putin, alteori mai mult, dar, niciodata nu vom duce lipsa. Suntem credinciosi si stim ca Taticul nostru, Cel din ceruri, pentru ca stie de ce avem trebuinta, se ingrijeste de noi zi de zi. Azi Tatal nostru a vrut sa ne invete ceva: sa fim multumiti si bucurosi cu ce avem. Mai degraba sa ridicam ochii in sus, spre cer, cu recunostinta si bucurie pentru ce avem de la El, decat sa ne uitam la ferestrele de aur ale altora. Sami a vazut casuta din deal cu ferestre de aur…si am venit s-o vedem. Ioana vede mereu casuta din vale cu ferestrele de aur si, va invitam s-o vedeti. Nici una, nici alta, nu au ferestrele din aur. Doar soarele se oglindeste la rasarit in cea din deal si la apus in cea din vale…si, vreau sa stiti copilasi, ca doar atunci cand Isus, Soarele nostru, pe care Biblia-L numeste Soarele neprihanirii, se oglindeste in noi, doar atunci oamenii vor vedea dincolo de aparenta saracacioasa a noastra, aurul scump si curat al dragostei si iertarii lui Dumnezeu. Noi, capatam valoare si stralucim precum aurul, doar cand El se oglindeste-n noi. Cand nu se mai intampla asta, se va vedea doar casuta cu geamurile mici si prafuite. De aceea, de cand rasare soarele si pana apune seara, cautati sa fiti in razele lui…doar asa ferestrele vor ramane de aur si veti radia stralucirea Lui…
Sami casca ochii mari si intelese in sfarsit misterul…si Ioana pricepu talcul povestirii lui nenea Paul. Se lasa tacerea si priveau uimiti unul la altul, intelegand atat de clar,ce a vrut Dumnezeu sa le vorbeasca tuturor. A urmat un timp de rugaciune si multumire. Fiecare gasea ceva de spus Domnului…unul multumea pentru copilasii care au facut ca familiile lor sa se cunoasca. Altul multumea pentru hrana de zi cu zi. Altul multumea pentru hainute si un altul multumea pentru sanatate si chiar pentru medicamentele pe care le primeau uneori…Altul cerea binecuvantarea lui Dumnezeu mai departe peste casele lor, si peste cea din deal si peste cea din vale…Altul cerea iertare ca de multe ori a cartit in inima lui vazand ca unii, care nu-l cunosc pe Dumnezeu au de toate…si lacrimile de bucurie au inundat fetele tuturor. A fost frumos…Casa era normala, cu ferestrele din lemn, vopsite in alb galbui, dar in ea era bucurie, pace si frumos…Isus era in inimile lor…Isus era cu ei…Isus era Lumina lor…au inteles atunci cu totii ce inseamna: “iata Eu stau la usa si bat; daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine…” (Apocalipsa 3:20)
E doar o poveste, dar avem multe de invatat din ea. La fel ca si Sami, privim mereu casutele altora si credem ca-s cu ferestre de aur…in Anglia, In Germania, in America, Italia sau Spania…peste tot fug ochii si gandurile noastre…Eu vad multe si in Romania…Si fara sa vrem, ne trezim cu inima trista ca nu avem si noi la fel ca si cat altii. Bucuria ne paraseste si frustrarea si nemultumirea ne intuneca si se strecoara rautacioase si viclene in mintea noastra…Si nu realizam ca nu mai luminam asa cum ar trebui. Nu mai suntem o cetate luminata si vazuta de toti oamenii…
Suntem straini si calatori pe pamant. Pelerini. Casa noastra este acolo sus, in cer. Si despre ea se spune in Biblie si este chiar asa cum sta scris, va avea totul din aur, diamant, rubin, safir, pietre scumpe si cristale de care nici macar nu am auzit sau vazut vreodata…si va lumina tare de tot caci Isus cu lumina Lui va umplea cerul…Pana atunci insa, noi, trebuie sa oglindim lumina lui Hristos, ca toti din jurul nostru sa vina si sa vada motivul bucuriei si nadejdii noastre. Vor vedea ca avem trupuri ca si ei, uneori bolnave, ca avem case ca si ei, necazuri si lipsuri ca si ei, ca suntem oameni normali, dar ca in noi, straluceste o lumina care nu poate fi stinsa niciodata, indiferent de circumstantele vietii. ”Voi sunteti Lumina lumii”, spunea Isus. “O cetate asezata pe un munte nu poate sa ramana ascunsa”. (Matei 5:14)
- Ce lumina luminez eu ?
- Ce lumina luminezi tu ?
Dumnezeu sa te binecuvinteze drag prieten !!!
m.jpg)
