Poezie de Purcea Gabriel
Am visat frumos, dar totuşi a fost vis,
Am adormit, lăsând găndul deschis.
Şi-am tot zburat din dor in dor,
Dar visul, s-a cam transformat în nor.
Lăsând poveştile să-mi ia speranţa,
Am adunat visări, şi am deschis fereastra.
Credeam ca Cerul mi-a deschis cărarea.
Dar El preda în scoala vieţii: doar răbdarea.
Poate curajul mi L-a adunat în gând,
Şi frica de necunoscut a aruncat-o vânt.
Mi-a spus că doar cu El pot fi bogat.
Şi fericit pe-un colţ de cer curat.
Mi-a arătat că lumea nu-i ce simpt,
Că Dumnezeu e-n dragoste şi timp.
Ca doar cu El pot biruii in clipa grea,
Si orice-ar fi ; va fi la dreapta mea.
Lăsând în urmă nefaste amintiri,
Privesc spre viitorul de trăiri.
Îngenunchez în faţa celui necuprins,
Ca într-o zi, de Cer să fiu atins.
Acum pricep cum am fost scos din foc,
C-am adunt omizi şi-am făcut troc.
Am luat pe ele doar praf fin,
Dar El din milă , M-a scăpat de chin.
De-atunci tot merg din nor in nor,
Implementând speranţa-n dor.
Am pace-n inima de condamnat,
Căci Dumnezu din ceruri: M-a salvat!
Mulțumesc pt apreciere :)
RăspundețiȘtergere