Oameni ai coliviilor...

Între două colivii

Tu faci zboruri regulate,

Profitând că peste zi

Uşile sunt descuiate…

Ascunşi în coliviile noastre, ba sufleteşti, ba compuse din ziduri de beton, ne amăgim că totul e în regulă, însă realitatea este total diferită.

Sunt oameni închişi în coliviile păcatelor, oameni care îşi cauta împlinirea în următorul păcat, următoarea " porţie de fericire" nerealizand că niciodată nu sunt împliniţi. Oameni ai coliviilor care au impresia că sunt liberi, dar ochii lor spirituali sunt atât de închişi, încât nu pot să vadă zăbrelele ruginii ale coliviei.

Oameni în căutarea zborului spre înalt, spre frumuseţe şi totuşi intoadeauna ramând la nivelul solului bătătorit, oameni care vor să se înalţe dar aripile lor sunt frânte de păcat, de greutatea murdăriei de pe pe aripi. Oameni ai coliviilor.. Să vrei să ieşi din colivie este un gest de curaj....să vrei să trăieşti după ce ai ieşit din colivie ca un om liber, fără să ai un duh al religiozităţii să te întorci într-o altă colivie este un titlu de adevărat erou. Nu vedem că spiritul de religiozitate ne spune mereu cum trebuie să fim, cum trebuie să cântăm, cât avem voie să ne bucurăm, zabrele ruginii....singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să ieşi din colivia ta şi zbori spre înalt acolo unde există doar frumuseţea Lui....restul sunt reguli demne de o nouă colivie.

Puţini înţeleg de ce suferă şi sunt nefericiţi în propia lor colivie, şi mai puţini vor să schimbe ceva. Să se schimbe pe ei.

Nu uita:

În interiorul fiecărei colivii sunt oameni..Oamenii din colivia mai mare spun către oamenii din colivia mai mică : “Voi nu ştiţi ce este libertatea, pentru că sunteţi închişi”

Însă în afară coliviei mai mari sunt alţi oameni…ei nu spun nimic..nu simt nevoia… au înţeles libertatea zborului spre înalt...