Mesajul diminetii

"A iubi cineva pe cel drag este un lucru al firii; a iubi cineva si pe vrajmasi este un lucru al harului." - Sfantul Ioan Gura de Aur

(...)"Leapădă-ţi chiar de acum, de la cel dintâi pas, încălţămintea cu care ai venit până aici. Şi fă mai departe, fiecare pas următor, cu picioarele curate, simţitoare şi tăcute". Dacă nu poţi, mai bine să nu intri aici deloc. "Leapădă-ţi veşmintele cu care ai umblat până acum şi îmbracă chiar de la intrare haina de nuntă. Căci nimeni nu va putea rămâne aici fără această haină. Leapădă-ţi gândurile fireşti, priceperea firească, înţelegerea firească". Rupe-ţi din fiinţa ta – cum se rupe o stârpitură pe care o lepezi – simţurile blestemate ale firii păcătoase. Şi leapădă-le de la tine acum cu toată graba, cu toată hotărârea. Altfel nu vei putea primi să se zămislească în tine o altă fiinţă. Şi anume fiinţa cea nouă, omul cel nou. După chipul lui Hristos, după firea lui Hristos, pentru slava lui Hristos. "Leapădă ochii cei vechi şi deschide-ţi alţi ochi, ochii cei noi, pentru ceea ce vei vedea – altfel totul îţi va părea întors"(...)

"Cu Dumnezeu greutatea unui munte nu inseamna nimic, iar fara EL chiar si un fulg ne zdrobeste!" - Psalmul 23

Meditatie...

Zilele acestea meditam asupra credinţei şi a trăirii în credincioşie. Meditând asupra credinţei, mi-am dat seama de câte ori am trăit în teamă şi de foarte multe ori am luat jugul îngrijorării asupra mea, în loc să cred că Dumnezeu era Cine zicea că este. Am uitat de atâtea ori de versetele biblice pline de credincioşie şi presărate cu speranţe, şi am luat mai degrabă temerile mele ca fiind adevărate şi am crezut mai uşor în ceva rău decât în Bine. Mă întreb de ce ne vine mai uşor să credem minciuni când avem Adevărul chiar sub ochii noştri? Pentru că credinţa necesită mai mult sacrificiu, cere o încredere completă în Dumnezeul nevăzut, iar la asta cădem mulţi examenul. De multe ori rugăciunile şi dorinţele noastre nu se împlinesc fiindcă nu avem credinţă că ele se vor împlini. Unde semănăm îndoiala este imposibil să răsară credinţa. Dar El ne cere să credem cu o credinţă nebunească chiar în promisiunile Sale, şi chiar să luptăm pentru ele. Crezând în ceva, crezând în puterea rugăciunii, ne vom comporta ca şi cum am fi dobândit deja acel lucru. Nimic nu este cu neputinţă celui ce crede după voia lui Dumnezeu.

Au fost momente în viaţa mea când aveam mai multă necredinţă decât credinţă. Mi se părea atât de departe credinţa de mine, încât nici nu mai căutam să mă apropii de ea. Necredinţa, la urma urmei părea metoda mai uşoară de a-mi trăi viaţa. Şi aşa şi este! Credinţa provoacă răni şi dureri. Uneori credinţa ne poartă ore întregi pe genunchi, credinţa este o luptă. Şi nu mulţi sunt aceia care se angajează să lupte de dragul credinţei. Însă acei oameni care o fac au lăsat un exemplu şi atunci când îi privim, ne dăm seama că este ceva special la ei. Credinţa te face deosebit. Îţi dă aripi şi te faci să vezi frumuseţe în loc de noroi. Credinţa crede că există ceva bun chiar şi în cel mai rău om din lume. Credinţa râde de ziua de mâine. Credinţa e o nebunie pentru unii oameni, dar pentru cei ce au gustat-o este miracolul şi dovada că Dumnezeu există.

În ultimul timp, cred. Mai mult ca niciodată. Dacă nu aş crede, atunci L-aş face mincinos pe Domnul meu iubit. I-aş arunca în faţă jigniri grele dacă m-aş îndoi că El nu va împlini ceea ce a promis. Nu putem dobândi credinţă decât prin rugăciune şi prin citirea Cuvântului. Cu cât vom petrece mai mult timp cu Dumnezeu, cu atât vom avea mai multă credinţă, iar această încredere ne va aduce multe binecuvântări. Credinţa este ca un magnet pentru binecuvântări. Le atrage pur şi simplu, la fel cum dragostea atrage iertarea şi bunătate. Nu mai vreau să trăiesc în teamă. Ştiu, vor mai fi momente de îngrijorare fiindcă este imposibil să le alungi cu totul. Dar am luat o atitudine a credinţei. Dacă Domnul a spus, oare nu va face? Nici nu mă gândesc măcar la asta!

(Intrebarile inimii)

...Amy

Privim mereu casutele altora si credem ca-s cu ferestre de aur...

…Sami, un baietel credincios, nascut intr-o familie saracuta, gasea o placere deosebita in a se trezi dis de dimineata si a privi prin ferestruica mica de la camera lui, sus spre varful dealului din fata…acolo era o casuta frumoasa cu ferestrele de aur !!!

…asa facea Sami in fiecare dimineata. Dar, ca sa vada bine casuta stralucind in zare, era un secret: sa se trezeasca odata cu soarele. Si de cum descoperi taina, Sami al nostru, i-o lua chiar inainte de multe ori. Incetisor, ca sa nu-l auda nimeni, se trezea, citea din Biblia pentru ochisori micuti si se ruga. Apoi…cand soarele rasarea, el era deja la geam…Ce frumoasa casa cu ferestre de aur !!! isi zicea Sami in fiecare dimineata…Cat m-as bucura sa pot sa merg intr-o zi pana acolo departe ca sa o vad de aproape !!! S-o ating !!!

Intr-o zi tatal sau, Paul, il vazu pe Sami cam abatut.

-Ce-i cu tine Sami? de ce esti abatut? nu te simti bine?

-As vrea sa-ti spun tata, dar… si Sami nu stia cum sa inceapa ca sa nu-l supere pe tata…parca ceva imi spune ca nu ai timp sa implinesti dorinta mea…

-Sami draga, eu nu sunt Dumnezeu, nu pot indeplini toate dorintele, asta poate doar El. Si ca sa-ti indeplineasca Domnul Dumnezeu dorintele, este nevoie de doua lucruri: sa fii baiat credincios si apoi, sa te rogi cu staruinta si El iti va raspunde la ce crede El si stie prea bine ca ai nevoie. Dar unele dorinte, poate voi reusi sa ti le indeplinesc…spuse tatal putin temator ca nu cumva dorinta lui Sami sa fie peste puterile lui si sa simta din nou, cat de greu este sa nu poata indeplini toate dorintele copiilor …

Baietelul prinse curaj si, spuse tatalui sau, ca, intr-o zi, cand va voi el si va avea timp, ar dori sa mearga pe dealul din departare ca sa vada de aproape casa cu ferestrele din aur.

-Asta voi putea face Sami, si chiar ma voi bucura sa petrecem o zi impreuna. Dar sa stii ca pana acolo, e mult de mers si noi nu avem nici macar caruta sau magar…poti tu oare sa te trezesti dis de dimineata si sa mergi atata pe jos pana acolo ?

-Pot tata ! sari in sus de bucurie Sami, cat de bucuros sunt ca esti tatal meu !!! Si vom fi o zi amandoi !!! Am multe lucruri sa te intreb…si cu trezitul de dimineata nu-i bai…am antrenament, doar mereu si mereu termin de citit si rugat, pana ce soarele apare pe cer…Sami chicoti cu inteles…ai lui nu stiau cum isi incepea el fiecare zi…

Nevasta lui Paul, Maria, statea ghemuita langa soba si curata cartofii si ceapa ca sa puna de-o supa…si se uita cu drag cum Sami si cu tatal lui, vorbeau despre Dumnezeul care poate implini toate dorintele bune ale inimii…In tacere, Maria inalta o multumire catre Domnul, si era recunoscatoare ca, impotriva necunoscutului zilei de maine, Dumnezeu se ingrijea mereu si mereu cu credinciosie de traiul lor. Anii din trecut cand n-au dus lipsa de nimic, o faceau pe Maria sa se increada si mai mult in Domnul si sa imbratiseze cu dragoste fiecare promisiune din Biblie…Dumnezeu era cu ei si le purta de grija…

- Sara, Sara !!! striga Sami cat il ducea glasul !!!

- Unde esti ?

- In camera la mine Sami ! raspunse Sara, sora lui mai mare.

- Hai la mine !

Si Sami o zbughi sa-i spuna Sarei vestea cea mare…va avea in sfarsit ocazia sa mearga sa vada casa cu ferestrele de aur. Cand auzi Sara de calatorie, cobora in fuga mare sarind cate doua trei trepte si-l ruga pe tata s-o ia si pe ea. Nu mica-i fu bucuria, sa auda ca deja parintii hotarasera sa pregateasca de-ale gurii si a doua zi dis de dimneata, sa plece cu totii intr-o excursie pana pe dealul de departe…sa vada casuta cu ferestrele de aur…

Noaptea se lasase incetisor. In casa era liniste deplina. Copiii dormeau linistiti si bucurosi de ce aveau sa faca a doua zi. Se rugasera la masa de seara pentru vreme buna, pentru odihna, pentru protectia lui Dumnezeu peste casa lor si pentru toate cele trebuincioase. Cu totii stiau ca Domnul va purta de grija…

A doua zi dimineata, Sami, s-a trezit ca de obicei. A citit, s-a rugat si…cand soarele a rasarit, a mai privit odata cu bucurie pe deal departe…casa cu ferestrele de aur era tot acolo !!! Si stia ca azi o va vedea de aproape…

Dadu desteptarea si cu totii, dupa ce au pus fiecare in spinare cate ceva din bagaje, au pornit spre casuta cu ferestre de aur. Pe drum, au cantat, au povestit, l-au intrebat pe tata de cer, de Isus, de dragostea lui Dumnezeu si erau tare bucurosi ca aveau o familie asa binecuvantata. Numai tata, care de curand isi pierduse slujba, era uneori cuprins de griji. Dar nu dorea sa arate copiilor si nici nevestii lui ca este framantat de unele ganduri. Mai degraba avea in inima dorinta de-a le spune ca Domnul, Dumnezeul cerului si al pamantului, Cel ce tine totul in control, va purta de grija zi de zi. Stia bine asta si era bucuros sa vada cum tot Biblia plina de promisiuni, era cea care putea sa alunge norii si sa aduca seninul in fiecare dimineata. Paul se trezea inaintea lui Sami si petrecea timp cu Domnul. Stia prea bine ca de la El ne vine ajutorul…doar El e stanca pe care trebuie sa ne zidim casa…vazuse de multe ori in casa parintilor lui cum Domnul a purtat de grija. Si Maria, nevasta-sa il ajuta mereu, petrecand cu el timp in rugaciune, in meditatie, in plans si-n bucurie si, credinciosi fiind amandoi, reuseau sa fereasca copiii de realitatile vietii, de multe ori nu atat de prietenoase cu ei …

Copiii sareau in sus, se zbenguiau si erau cativa metri mai in fata…nu se plangea niciunul de durere de picioare sau de oboseala. Doreau amandoi sa ajunga langa casuta cu ferestrele de aur. Maria si Paul, mergeau incet in urma lor tinandu-se de mana si cantand incet o melodie veche, stiuta de la parinti, un imn de demult, dar cu cuvinte frumoase si atat de actuale…

“ mai langa Dumnezeu sa fiu mereu

oricat ar fi de greu necazul meu

Oricat voi suferi,cantarea mea va fi

mai langa Dumnezeu,sa fiu mereu…”

Timpul trecu si aproape de apus, au ajuns cu totii pe deal, sus, aproape de tot de casuta cu ferestre de aur. Mai aveau douazeci-treizeci de metri si Sami putea in sfarsit sa atinga visul lui de ani de zile. Numai ca, cu cat se apropiau si mai mult, fata lui Sami se tot alungea si trada multa nedumerire …lacrimile ii umplura ochii si inundau fetisoara care parca se micsorase dintr-odata. Ferestrele nu mai erau de aur…ba chiar, casa era la fel de saracacioasa ca a lor. Ferestele erau mici si vopsite ca si ale lor de-acasa, cu vopsea alb galbuie.Tacerea se asternu si grupul de drumeti s-a asezat pe-o banca de lemn, privind cu totii spre casuta. Nimeni nu avea curaj sa sparga linistea apasatoare.

La geam aparu o fetita cu parul balai si cand il vazu pe Sami plangand, ca si cum si-ar fi cunoscut vecinii din vale, ii striga cu glas pitigaiat:

- De ce plangi baietel? cum te cheama? de unde esti? si fugi repede in casa, dand de veste alor ei si fratiorilor mai mici, ca au sosit niste musafiri care au si copiii cu ei. Apoi iesi in mare graba in drum, sa vorbeasca cu Sami si sa vada, daca poate sa-i aduca inapoi bucuria in ochisorii plansi. Sami, ii povesti grabit, sarind peste detalii, ca de ani de zile vede casuta cu ferestre de aur si ca, acum cand in sfarsit e langa ea, descopera ca este la fel de saracacioasa ca si a lor…si, ca un vis la care tanjeste de mult, s-a dovedit a fi fost doar un vis…si atat…

Ioana, caci asa o chema pe fetita din deal, nu-l intrerupse pe Sami deloc. Prea povestea cu foc despre casuta cu ferestre de aur. Dar dupa ce termina de tot ce avea de povestit, Ioana il ruga sa nu mai planga si, continua ea,

- daca chiar vrei sa vezi cu adevarat o casuta cu ferestrele de aur, o poti vedea chiar acum…am sa ti-o arat; eu o privesc in fiecare seara la apus si sper ca intr-o zi voi fi langa ea, ca s-o ating cu manuta mea…ce frumos o sa fie !!!

…si-i arata jos in vale o casuta mica cu ferestrele de aur. Fata ii radia de bucurie stiind ca asta il va face pe Sami sa nu mai planga. Sara veni si ea fuga langa ei, si toti trei priveau uimiti : casa din vale, cu ferestrele de aur era chiar casuta lor. Si, intr-adevar, avea ferestrele din aur. Au venit si fratiorii Ioanei si dupa ce lacrimile li s-au uscat de pe fetisoare, au tras o joaca pe cinste. Erau Sami, Sara, Ioana si cei patru fratiori ai ei.

Parintii vorbeau intre ei si priveau emotionati la copii, care deja se jucau ca si cum s-ar fi cunoscut de-o viata. Facusera intre timp cunostinta cu vecinii din deal si s-au bucurat sa auda ca si ei erau credinciosi. Pentru ca seara se apropia, parintii Ioanei au insistat sa ramana la ei peste noapte. Si-asa, spuneau ei, fiind mai saraci, nu prea aveau musafiri, deci o bucurie pentru copii este binevenita. Copiii au prins firul repede si i-au inconjurat strigand si sarind in sus de bucurie, ca au ocazia sa petreaca in sfarsit o seara minunata impreuna. Nu mai avusesera musafiri de mult de tot. Au intrat in casa si nu mica le-a fost mirarea sa auda scancet de copil dintr-un patut. Era cel mai mic copilas al familiei din deal. Aveau deci o fetita si cinci baietei.

Numaidecat au scos din rucsaci ce mai aveau de mancare din ce-si pusesera pentru drum si, cu ce mai adusese si gazda, parca ziceai ca-i la inmultirea painilor. Masa se umplu de bucate si mirosul lor se-mprastie in toata odaia.

Tatal gazda, se ridica in picioare, isi descoperi capul si dupa ce-si impreuna mainile pentru rugaciune, multumi Tatalui Ceresc pentru bucuria neasteptata si pentru ca raspunde mereu la rugaciuni si ca au din nou de mancare din belsug. Copiii cu vocile lor calde au facut ca Aminul de la urma sa fie urmat de un raset contagios si voia buna incepuse si pusese stapanire pe seara.

Dupa ce au mancat, Paul a simtit ca nu pot incheia seara fara sa aduca ceva explicatii zilei care tocmai se incheia.

- Vreau sa va spun ceva dragi coplilasi. Uneori in viata, vezi ca unii au mai multe decat altii. Unii au de toate din belsug si sunt tare mandri de asta. Ei cred ca e meritul lor sa aiba atatea. Si precum animalele, mananca, beau si-si duc viata fara sa ridice niciodata capul in sus spre Creator, spre Tatal Luminilor, spre Cel ce trimite lumina soarelui peste pamant si peste cei buni si peste cei rai. Cred ca totul li se cuvine si nu se intreaba niciodata de unde vine totul. Altii, cum suntem noi, avem uneori mai putin, alteori mai mult, dar, niciodata nu vom duce lipsa. Suntem credinciosi si stim ca Taticul nostru, Cel din ceruri, pentru ca stie de ce avem trebuinta, se ingrijeste de noi zi de zi. Azi Tatal nostru a vrut sa ne invete ceva: sa fim multumiti si bucurosi cu ce avem. Mai degraba sa ridicam ochii in sus, spre cer, cu recunostinta si bucurie pentru ce avem de la El, decat sa ne uitam la ferestrele de aur ale altora. Sami a vazut casuta din deal cu ferestre de aur…si am venit s-o vedem. Ioana vede mereu casuta din vale cu ferestrele de aur si, va invitam s-o vedeti. Nici una, nici alta, nu au ferestrele din aur. Doar soarele se oglindeste la rasarit in cea din deal si la apus in cea din vale…si, vreau sa stiti copilasi, ca doar atunci cand Isus, Soarele nostru, pe care Biblia-L numeste Soarele neprihanirii, se oglindeste in noi, doar atunci oamenii vor vedea dincolo de aparenta saracacioasa a noastra, aurul scump si curat al dragostei si iertarii lui Dumnezeu. Noi, capatam valoare si stralucim precum aurul, doar cand El se oglindeste-n noi. Cand nu se mai intampla asta, se va vedea doar casuta cu geamurile mici si prafuite. De aceea, de cand rasare soarele si pana apune seara, cautati sa fiti in razele lui…doar asa ferestrele vor ramane de aur si veti radia stralucirea Lui…

Sami casca ochii mari si intelese in sfarsit misterul…si Ioana pricepu talcul povestirii lui nenea Paul. Se lasa tacerea si priveau uimiti unul la altul, intelegand atat de clar,ce a vrut Dumnezeu sa le vorbeasca tuturor. A urmat un timp de rugaciune si multumire. Fiecare gasea ceva de spus Domnului…unul multumea pentru copilasii care au facut ca familiile lor sa se cunoasca. Altul multumea pentru hrana de zi cu zi. Altul multumea pentru hainute si un altul multumea pentru sanatate si chiar pentru medicamentele pe care le primeau uneori…Altul cerea binecuvantarea lui Dumnezeu mai departe peste casele lor, si peste cea din deal si peste cea din vale…Altul cerea iertare ca de multe ori a cartit in inima lui vazand ca unii, care nu-l cunosc pe Dumnezeu au de toate…si lacrimile de bucurie au inundat fetele tuturor. A fost frumos…Casa era normala, cu ferestrele din lemn, vopsite in alb galbui, dar in ea era bucurie, pace si frumos…Isus era in inimile lor…Isus era cu ei…Isus era Lumina lor…au inteles atunci cu totii ce inseamna: “iata Eu stau la usa si bat; daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine…” (Apocalipsa 3:20)

E doar o poveste, dar avem multe de invatat din ea. La fel ca si Sami, privim mereu casutele altora si credem ca-s cu ferestre de aur…in Anglia, In Germania, in America, Italia sau Spania…peste tot fug ochii si gandurile noastre…Eu vad multe si in Romania…Si fara sa vrem, ne trezim cu inima trista ca nu avem si noi la fel ca si cat altii. Bucuria ne paraseste si frustrarea si nemultumirea ne intuneca si se strecoara rautacioase si viclene in mintea noastra…Si nu realizam ca nu mai luminam asa cum ar trebui. Nu mai suntem o cetate luminata si vazuta de toti oamenii…

Suntem straini si calatori pe pamant. Pelerini. Casa noastra este acolo sus, in cer. Si despre ea se spune in Biblie si este chiar asa cum sta scris, va avea totul din aur, diamant, rubin, safir, pietre scumpe si cristale de care nici macar nu am auzit sau vazut vreodata…si va lumina tare de tot caci Isus cu lumina Lui va umplea cerul…Pana atunci insa, noi, trebuie sa oglindim lumina lui Hristos, ca toti din jurul nostru sa vina si sa vada motivul bucuriei si nadejdii noastre. Vor vedea ca avem trupuri ca si ei, uneori bolnave, ca avem case ca si ei, necazuri si lipsuri ca si ei, ca suntem oameni normali, dar ca in noi, straluceste o lumina care nu poate fi stinsa niciodata, indiferent de circumstantele vietii. ”Voi sunteti Lumina lumii”, spunea Isus. “O cetate asezata pe un munte nu poate sa ramana ascunsa”. (Matei 5:14)

- Ce lumina luminez eu ?

- Ce lumina luminezi tu ?

Dumnezeu sa te binecuvinteze drag prieten !!!

Universul nevazut este atat de mare, incat pe el, soarele nostru s-ar rostogoli ca o mica margelusa…si de atata timp, toate isi urmeaza calea strabatand cerurile cerurilor …

“ vedem un ceas si mintea inteleapta ne obliga sa acceptam ca in spatele lui se afla un ceasornicar iscusit…ar fi o prostie sa credem ca rotitele au convenit sa se adune impreuna si sa formeze un ceas…auzim o orchestra si imediat intelegem ca in spatele ei se afla un dirijor care a muncit ca toate instrumentele sa se armonizeze si sa ne aduca muzica atat de frumoasa…ar fi o prostie sa credem ca notele muzicale, pauzele si portativele au decis sa se adune impreuna si sa formeze o partitura pe care apoi instrumentele, singure, sa decida sa o interpreteze…mintea sanatoasa ne obliga sa acceptam realitatea…vezi o cladire frumoasa, o admiri si iti imaginezi imediat ca in spatele ei, a fost un arhitect care a socotit, a calculat, a stat zile si nopti in fata plansetei si a desenat fiecare detaliu inainte de a incepe lucrarea…ar fi o prostie sa crezi ca mortarul, nisipul, caramizile si fierul beton au decis sa se adune impreuna si sa formeze Casa Poporului…mintea sanatoasa ne obliga sa acceptam ca in spatele a tot ce vedem, a fost un arhitect iscusit …”. Am citat din memorie un pasaj dintr-un mesaj , in care explica atat de frumos ca universul nevazut este atat de mare, incat pe el, soarele nostru s-ar rostogoli ca o mica margelusa…si de atata timp, toate isi urmeaza calea strabatand cerurile cerurilor …

Psalmistul David, contempland cerul intr-o seara, a exclamat plin de admiratie, compunand Psalmul 19, unul din cei mai frumosi Psalmi ai Bibliei :

“ 1.Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui.

2. O zi istoriseste alteia acest lucru, o noapte da de stire alteia despre el.

3. Si aceasta fara vorbe, fara cuvinte al caror sunet sa fie auzit:

4. dar rasunetul lor strabate tot pamantul, si glasul lor merge pana la marginile lumii. In ceruri El a intins un cort soarelui.

5. Si soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nunta, se arunca in drumul lui cu bucuria unui viteaz:

6. rasare la un capat al cerurilor si isi ispraveste drumul la celalalt capat; nimic nu se ascunde de caldura lui. “

Se spune ca doua broaste erau intr-o fantana…uitandu-se in sus, broasca tanara o intreaba pe cea batrana:

-ce este acolo sus, unde se vede cercul acela mic si albastru ?

-este cerul, raspunde broasca batrana…si nu e atat de mic, cat il vezi tu…este atat de mare, ca nu-l poti cuprinde…nu-i vezi marginile…

-nu cred! spuse broscuta care nu iesise niciodata din fantana…este atat cat il vad eu…

In zadar cauta cea in varsta sa-i explice adevarul…au murit amandoua…una stiind adevarul si cealalta crezand mai degraba o minciuna. Ce alegem sa credem, este alegerea noastra…este decizia noastra sa cercetam si sa cautam adevarul. Iar adevarul, este unul singur si suntem datori sa il cautam cu foame si sa nu ne lasam pana ce nu-l gasim. Apoi, sa ne acordam viata la el…cautarea adevarata este pana gasesti…cautarea pana la un punct, este abandon…

Tu stii cat de mare este cerul ??? ai studiat vreodata cu o lupa aripa unui tantar pe care-l plesnesti cu atata usurinta? Ai studiat o bucuruza ? Te-ai uitat atent la filigramul unei petale de trandafir ? Ai mirosit mireasma unei flori? Ce zici de apusul de soare? Cate stele sunt pe cer ? Stii cine le tine numarul si le ajuta sa nu se ciocneasca una de alta? Cat de greu e pamantul care sta agatat de nimic? Intrebari la care nu stim sa raspundem…dar care ne fac sa intelegem ce mici suntem…Ce stim noi despre cer? Ce stim noi despre noi? Cata liniste imi aduce gandul ca Dumnezeu controleaza totul si ca El este Suveran! Iar eu, in tot acest univers infinit, eu sunt cunoscut de El…da,chiar de El…ma stie, ma cunoaste de-a fir-a-par…isi face timp pentru mine…pentru mine…si ma iubeste… : )

Omul…ce este omul? O fiinta ata de minunata, atat de complexa, dar atat de limitata pusa in cumpana cu Dumnezeul atat de maret…si cu toate astea, Dumnezeul atat de mare, s-a facut atat de mic, ca sa-L putem pricepe…si sa-L intelegem si mai bine, L-a trimis pe Isus ca sa ia trup ca al meu, ca al tau, ca sa ne povesteasca de cer pe intelesul meu, pe intelesul tau…a dorit sa-L cunoastem. El Creatorul, impreuna cu noi, lucrarea Lui de arta…

Concluzia atat de usor de tras din cele povestite pana acum, este urmatoarea: ai nevoie de mai mare credinta a crede in evolutionism, in loc sa crezi in creationism. Este mai ilogic sa crezi ca undeva-n trecut o maimuta a-nceput sa se indrepte de sale si s-a gandit sa caute un croitor ca sa isi faca niscaiva hainute…mi-e greu sa accept ca a-nceput asa brusc sa gandeasca si apoi si-a scris memoriile de pe vremea de cand facea bangee-jumping pe liane…E mai usor sa ridici ochii bucurosi spre cer si sa-I multumesti lui Dumnezeu ca este Singurul care are toata puterea in cer si pe pamant, sa-I multumesti ca pe langa tot ce are pe cap, isi face timp si pentru tine si nu asa in fuga, ci cu pasiune si cu un interes si-o dragoste de neanteles…

Eu aleg in ce cred ! Tu alegi in ce crezi! Fiecare facem alegeri in fiecare zi…si functie de ce alegem, pecetluim pentru vesnicie viitorul nostru.

Exista Cer! Exista Rai! Exista viata dupa moarte, exista tinerete fara batranete! Vrei sa ajungi si tu acolo? Nu poti nici prin religie, nici prin traditie sau fel de fel de ritualuri pe care de cele mai multe ori nici nu le intelegi, nici prin autodisciplinare, nici prin ce face pentru tine bunicul sau bunica, nici prin ce platesti unui preot din cand in cand sau prin ce pui la “cutia milei” dintr-un gard de biserica, de orice fel ar fi ea…Singurul mod de a ajunge in cer, in CER, este prin Domnul Isus. El a spus despre Sine: “ Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine. “

Ma intreba cineva de curand la ce biserica sa mearga, la baptisti sau la penticostali? (eu sunt ortodox, spunea tanarul respectiv). Raspunsul este unul singur: nici la penticostali, nici la baptisti…nici o denumire de cult sau religie, nici o biserica nu este calea spre CER, ci intalnirea, relatia personala cu El, Pruncul nascut la Betleem, jertfit apoi pe cruce la Golgota din cauza mea si a vinei mele, si inviat apoi dupa trei zile in care a stat in mormant…Relatia personala cu Isus cel VIU, asta-i secretul. Toti marii intemeietori de religii si miscari religioase, sunt oase si ulcele in mormintele lor. Mormantul lui Isus este gol, si de aici incepe frumosul relatiei cu El !!! El este viu !!! A biruit moartea si vrea sa ne spuna tuturor ca exista VIATA VESNICA !!! O !!! ce veste buna !!! Biblia, cartea care nu a putut fi distrusa, dar care s-a “bucurat”de cea mai mare prigoana cunoscuta vreodata pe glob, are raspunsul. Dumnezeu exista si El are un plan care functioneaza perfect…universul intreg, natura, plantele, animalele, toate Il asculta intocmai…numai omul este cel ce alege sa faca ce vrea…rezultatele sunt vizibile…haos, debandada, boala, moarte…

Exista Cer si a fost recapatat, castigat din nou pentru om, prin jertfa lui Isus…Pacatul a distrus, a rupt, a departat, a despartit, a creat un zid gros care ne separa de Dumnezeu…prapastia era mare…Dar Isus a venit sa ne impace cu Tatal platind pentru vina mea si a ta. Plata pacatului este moartea…si eu si tu ar fi trebuit sa platim… Dar Isus a acceptat de buna voie sa achite vina atat de mare. Atunci cand Isus era pe cruce, a strigat cu glas tare: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? “. Murdarit de vina mea, nu a mai putut fi privit de Tatal Sau…Dumnezeu si-a intors fata de la El si ne-a privit pe noi…El era plin cu vina mea, iar eu eram curat ca si cum nu as fi pacatuit niciodata…asta se cheama HAR !!! DAR NEMERITAT !!!

Exista rai si exista iad…necredinta ta nu schimba cu nimic adevarul. Si adevarul este unul singur: ISUS !!! Il cunosti ?

Te rog frumos sa-L cauti. Inchide usa dormitorului tau, ingenunchiaza sincer, inalta ochii spre cer si vorbeste liber cu El. Rugaciunea este o discutie libera cu Isus. Poti sa-I spui asa :

- Doamne Isuse, nu Te cunsoc si nici nu stiu daca chiar existi. Cu siguranta insa, este clar ca in spatele a tot ce se vede sta un Creator care a facut totul si care are si puterea sa tina in mana Lui totul ! Am auzit ca ai venit jos pe pamant special pentru mine…am auzit ca ai murit si ca acum esti viu…am inteles ca ai platit in locul meu, pentru a spala vina pacatului meu…ajuta-ma sa Te cunosc, sa inteleg cine esti, sa experimentez prietenia cu Tine…sa inteleg iubirea Ta cea mare si planul maret de mantuire in care sunt si eu inclus…inteleg ca exista viata vesnica, rai si iad…as dori sa ma ajuti sa fac pasii care trebuie facuti, ca sa ajung la Tine sus…fii bun si raspunde rugaciunii mele…Multumesc mult !!!

Cam asa este o rugaciune…fa-o si cauta-L. El a promis in Biblie atat de frumos ca pe cel ce vine la El, nu-l va izgoni afara : )

“ Cautati-Ma si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima. Ma voi lasa sa fiu gasit de voi, zice Domnul “

...

Inceputul unei povesti de iarna

Dacă vrei ca viața să-ți devină o minunată poveste , adu-ți aminte în fiecare zi că doar tu-i poți fi autor, ești singurul care poate alege personajele și unicul om ce poate încheia sau începe un nou capitol al ei.
Fă din viața ta o poveste pe care să o poți spune peste ani și ani cu ochi plini de lacrimi de fericire...

Da, mai e putin si aceste versuri vor deveni refrenul zilei. Toamna isi scutura ultimele frunze, soarele incepe sa se joace de-a v-ati ascunselea cu noi iar in magazine a inceput sa miroasa a sarbatoare. Culorile predominante incep sa fie rosu, verde, auriu si argintiu. Si tot argintii vor fi si glasurile copiilor dornici sa incerce prima zapada, sa incerce primii bulgari dar, mai ales, sa iasa la primul sanius din acest an

Incep sa visez cu ochii deschisi ca un copil...Da, a venit iarna. te aşteptai la asta, doar e sfârşitul lui noiembrie, dar ai sperat că toamna va învinge măcar de data asta. Că va mai sta măcar o lună, şi că iarna se va piti într-un colţ, speriată de razele prea calde ale soarelui şi va aştepta sărbătorile de iarnă pentru a găti pământul ca pe o mireasă cu albul ei imaculat.

Gândurile mele zăpadă cern în ele

Rece, aspră și amăgitoare

Mă rătăcesc ca în ploaia de stele

Să sper mereu? Neștearsă întrebare.

Sufletul meu zăpadă e mereu

Albă și pură, atotcuprinzătoare

Din cer a curs și se întoarce-n el

Când se topește sub înaltul soare.

...Amy

Exemplu meu de viata poate ajuta si pe altii

Felul în care vă exprimaţi şi vă trăiţi dumneavoastră credinţa are cel mai mare impact asupra copiilor voştri ca şi creştini decât orice alt factor. Aşa încât, rugaţi-vă în fiecare zi ca Domnul să vă ajute să deveniţi persoana care El vrea să deveniţi, astfel încât să fiţi un bun exemplu de trăire a credinţei în faţa copiilor(….) Iubiţi-vă copiii necondiţionat. Rugaţi-L pe Domnul să vă ajute să iubiţi copiii aşa cum îi iubeşte şi El: necondiţionat. Iubindu-i astfel, ei vor putea să înţeleagă mai bine şi să aprecieze iubirea lui Dumnezeu pentru ei, şi vor fi astfel mai aproape de a-L iubi ei înşişi(…) Dar cel mai important,aveţi încredere în Mântuitorul în ceea ce-i priveşte pe copii. Copiii voştri vor avea urcuşuri şi căderi pe drumul credinţei. Rezistaţi impulsului de a-i controla şi de a le dicta ce să facă şi ce nu şi rugaţi-vă pentru ei zi şi noapte, rugându-L pe Iisus să lucreze în viaţa lor într-un mod care cu siguranţă că îi poate duce mult mai departe decât aţi putea voi, ca părinţi. Creaţi o relaţie pe toată viaţa cu copiii voştri, arătându-le că veţi fi lângă ei indiferent ce s-ar întâmpla.

O omidă micuță coboară, într-o zi, înspre pământ. Foarte aproape de drumul ei era o lăcustă. “Unde te duci?”, a întrebat-o. Fără să se oprească din mers, omida a răspuns: “Am avut un vis azi-noapte; visam că priveam toată valea, de pe vârful muntelui înalt. Mi-a plăcut ce am văzut în vis şi mi-am propus să fac acest lucru.” Surprinsă, lăcusta a zis, în timp ce prietena ei se îndepărta: “Trebuie să fii nebună! Cum vei putea ajunge tu, până acolo? Tu, o simplă omidă! O piatră va fi un munte, o băltoacă o mare și orice trunchi de copac, o barieră de netrecut.” Dar omiduța era deja departe și nu o mai auzea. Piciorușele ei minuscule nu se opreau din mers. 

Deodată, s-a auzit vocea unui scarabeu: “Unde mergi aşa hotărâtă?” Deja transpirată, omiduța i-a zis gâfâind: “Am avut un vis şi vreau să-l realizez, să urc pe munte, ca să privesc de acolo, toată lumea.” 

Scarabeul nu s-a putut abține din râs, s-a oprit la un moment dat și a zis: “Nici măcar eu, cu picioare atât de mari, nu aş putea să fac un lucru atât de ambiţios.” Se tăvălea pe jos de râs, în timp ce omida îşi continua drumul. În acelaşi fel, păianjenul, cârtiţa, broasca şi floarea au sfătuit-o pe prietena noastră să renunţe. “Niciodată nu vei reuşi!”, îi spuneau, dar înăuntrul ei era ceva ce o împingea înainte. 

Deja sfârşită de oboseală, pe punctul de a muri, s-a hotărât să se oprească ca să se odihnească şi să-şi facă, cu un ultim efort, un culcuş unde să înnopteze.

“Voi fi mai bine”, a fost ultimul lucru pe care l-a zis şi a murit. Toate animalele din vale au trecut pe acolo să-i vadă rămăşiţele. Ea era creatura cea mai nebună dintre toate. Mormântul ei li se părea un monument al absurdităţii. Era un refugiu demn de cineva care a murit încercât să-şi realizeze un vis irealizabil. Într-o dimineaţă în care soarele strălucea în mod neobişnuit, toate animalele s-au adunat în jurul acelui mormânt, care se transformase într-un avertisment pentru cei îndrăzneţi. 

Deodată, au rămas înmărmuriţi. Acea crustă tare a început să crape şi, cu uimire, au văzut nişte ochi şi o antenă care nu putea fi ale omidei pe care ei o credeau moartă. Încetul cu încetul, ca pentru a le da timp să îşi revină după şoc, au ieşit aripile frumoase, ca un curcubeu, ale acelei fiinţe impresionante pe care o aveau în faţă: un fluture. Nu a mai fost nimic de zis, căci toţi ştiau ce avea să facă: va zbura până la marele munte şi îşi va realiza visul; visul pentru care trăise, pentru care murise şi pentru care s-a întors la viaţă. Toţi se înşelaseră.

Dumnezeu ne-a creat pentru a realiza un vis, să trăim pentru el, să încercăm să-l împlinim, să ne punem viaţa în joc pentru el şi, dacă vedem că nu putem, poate că avem nevoie de un popas şi de o schimbare radicală în vieţile noastre. Şi atunci, în alt mod, cu alte posibilităţi şi cu harul lui Dumnezeu, vom reuşi. Doar căutând imposibilul, oamenii au găsit şi au atins posibilul, iar cei care s-au limitat la ceea ce era evident posibil, nu au înaintat în niciun fel.

“Pe Dumnezeu il vedem mai usor printre lacrimi”.

Doresc sa continui aceasta poveste cu o alta poveste ce sa prins la inima mea:

Printre nori scris de Sakura

Te caut. te caut mereu.. Zi de zi, secunda de secunda. Chiar si in somn inma mea te cauta.
E o cautare intensa, continua, incontrolabila..
In linistea diminetii, dorul de tine ma aduna ca pe un puzzle imprstiat. si fiecare piesa din mine se compune dupa forma ta, de parca ai fi aici. aici langa mine..
Ochii mei te cauta, bratele mele te cauta, toata fiinta mea te cauta..
Pasii mei te cauta. strabat aceleasi drumuri, aceleasi incaperi, asteptandu-ma parca sa iti aud glasul venind de undeva..
Totul in jur e la fel si totusi asa de schimbat. Pasii mei trec prin amintirile lasate pe jos, mainile mele ating amprentele tale, cautand, asteptand..
Ma descompun si ma recompun cu fiecare suflare. Respir amintiri.
In ce lume esti? Cat de departe? Ai putea sa imi faci o surpriza, aparand acum de dupa usa? razand.. ?
Toate usile poarta amprentele tale. si toti peretii. si incaperile..
oare nu exista o usa secreta... catre tine?
Atata vreme ti-am citit povesti.. povesti fermecate, povesti cu happy end, cu dorinte implinite. Oare eu in ce poveste traiesc acum? Tu in ce poveste esti?
Ma poti auzi daca incep sa iti spun o poveste?
... 
Imi dau seama ca aerul de aici nu imi e de ajuns. Ies afara si dau de parcul nostru. Locul unde stateam impreuna cu tine pe iarba, totul in jur e atat de plin de amintirea ta..
Incerc sa ma detasez de prezent si sa ma proiectez intr-un alt timp. durerea imi e tovaras de drum..
dar vreau. vreau sa plec de aici. intr-un loc unde sa te gasesc..
Iarba tepoasa ma primeste in bratele ei, si desupra mea e doar cerul. senin, de un albastru subtire si transparent. si e asa de aproape ca am impresia ca daca intind mana il ating. dar iarba mi-a incolacit mainile si nu le mai pot misca... parca un adanc ma cuprinde, si pamantul ma absoarbe. nu mai stiu daca eu ma scufund in pamant sau cerul ma sufoca...
Inchid ochii impacata ca nu mai trebuie sa lupt pentru nimic.  pentru tine a fost ultima mea lupta..
Rasetele si glasurile copiilor din parc ajung tot mai slab la mine. nu vreau decat sa dorm. vreau sa te visez.. visele mele te cauta.. unde esti..?..
...
Incep sa imi resimt respiratia. deschid ochii si cerul de deasupra nu mai e la fel. norii au creat un tablou, parca special pentru mine.. acum poate daca as intinde mana, l-as putea atinge..
si din tablou a curs o picatura. o picatura pe obrazul meu. e o picatura de ploaie? sau e doar o lacrima de-a mea?
nu mai stiu. cerul imi trimite picaturi. mici. usoare. razlete.. sarate
picaturi ce imi elibereaza dorul
picaturi ce ma elibereaza.
da. te-am gasit. stiu. esti aici. foarte aproape. am impresia ca daca intind mana, te ating.
cerul te-a adus mai aproape. tu imi soptesti acum, mesaje prin picaturile de ploaie si imi trimiti pupici din norii cei pufosi..
esti aici.. azi, te-am gasit.

...Amy

NOIEMBRIE ZIUA 10

Noiembrie luna multumirilor

Intampina fiecare zi cu un zambet. Priveste fiecare zi ca pe un alt cadou special daruit de Creatorul tau, o alta oportunitate de aur pentru a termina ceea ce ai nu ai putut duce pana la capat ieri.
O noua zi, o noua binecuvantare.

...Amy

NOIEMBRIE ZIUA 9

Noiembrie luna multumirilor

O stralucire de curcubeu!

...cîndva mi sa spus să pun culoare în tot ceea ce mă înconjoara.Atunci, am spus si tu vei pune culoare pe tine.Si asa sa si întîmplat...tu esti culoarea ochilor mei (G&A)

Cîndva si eu gîndeam asa:

...Dacă asi avea pozitia ei în viată! Dacă asi avea abilitătile, talentele ei...!

Sună familiar?

Dacă ar fi să fiu ca ea...care ar fi ca tine?

D-zeu ne-a dat un design unic si nimeni nu ne poate lua locul.Nici unul.

Deci de ce te compari?

El a modelat in deplin scopul si planurile sale într-un anumit mod de care nimeni altcineva nu poate face.

Nu stii cum te vede D-zeu?

El te vede ca capodopera Lui.El te vede ca avînd valoare imensă.Fiecare încercare, fiecare victorie, fiecare lacrimă, fiecare bucurie are un scop in viata ta.

...Amy